Este rândul lui Bogdan Munteanu să se prezinte la Bibliotecă
Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitorul Bogdan Munteanu. Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, vineri, 19 octombrie, de la ora 18.00. Va fi o discuție liberă în care Bogdan Munteanu va vorbi despre cărțile pe care le-a scris până acum și va răspunde la întrebările publicului.
Bogdan Munteanu s-a născut în Arad, pe 28 aprilie 1979. Din 1997 locuieşte în Timişoara.
A publicat trei volume de povestiri, cel mai recent fiind „Ai uitat să râzi” (Ed. Nemira, 2016), considerat de revista Tiuk cel mai bun volum de proză scurtă al anului. A publicat proză în reviste și antologii din România, Germania şi Albania. A participat, ca invitat, la festivaluri de literatură și târguri de carte din România, Serbia, Algeria și Turcia.
A organizat mai multe serii de evenimente culturale pentru promovarea literaturii şi a autorilor români contemporani și a susținut numeroase lecturi în instituții de învățământ. A dezvoltat, în colaborare cu Marius Aldea, proiectul Scriitorii sunt pe Facebook, cu care a câștigat premiul pentru cea mai bună campanie de PR/CSR/Marketing, la Gala Industriei de Carte din România, ediția a III-a, 2014.
În prezent, lucrează part-time în IT, colaborează cu articole la revista online Bookaholic și moderează, în Timișoara, întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?”, organizate de Librăria Cărturești.
Manifestarea de vineri face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”, co-finanțat de AFCN, Administrația Fondului Cultural Național.
Bogdan Munteanu este prezent pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului cu o compilație de povestiri: https://ebook.bibliotecaarad.ro/book/91


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)