sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    O trupă rock pune umărul la educație: byron creează o bibliotecă pentru tineri, cu acces gratuit la cărți

    de Special Arad | 15 aprilie 2026, 8:50 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    După succesul Clubului de carte creat de Dan Byron în 2024, artistul și colegii săi din trupă au venit cu ideea să pună bazele primei biblioteci byron pentru tineri, deschisă în parteneriat cu Centrul The Youth din București. Biblioteca va funcționa cu acces gratuit și sistem clasic de împrumut, iar numeroase edituri au început deja să doneze cărți, notează Libertatea.

    Inițiativa a pornit din dorința de a stimula lectura într-o perioadă în care tinerii citesc tot mai puțin, influențați de ritmul rapid al vieții și de consumul excesiv de social media. Dan Byron consideră că școala nu reușește să dezvolte gustul autentic pentru lectură și că programa ar trebui să includă cărți care să trezească plăcerea de a citi, nu doar titluri canonice greu accesibile adolescenților.

    biblioteca byron 01 foto daria popescu copy

    (foto: Libertatea)

    Dan Byron a declarat că pasiunea lui pentru cărți vine din copilărie și că lectura îi este esențială în procesul creativ. El a ținut să avertizeze că supraîncărcarea informațională și conținutul superficial online reduc capacitatea de gândire critică, motiv pentru care inițiative precum clubul de carte și viitoarea bibliotecă sunt, în opinia sa, pași necesari pentru a reechilibra relația tinerilor cu lectura.

    Biblioteca are deja peste 100 de volume, iar trupa își propune să extindă proiectul și în alte orașe.

    Citește și:

    Bugetul Aradului pentru 2026, în analiză: Cheltuieli de peste 1,3 miliarde de lei. Vezi care sunt cele mai noi lucrări pe care le propune administrația

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.