Închei cele începute aici acum câteva săptămâni având și un apropo și anume o discuție avută cu un amic foarte apropiat, chiar prieten bun, pe temă.

El m-a contactat revoltat de o intervenție a unei personalități arădene pripășite prin capitală, un domn încă tânăr, dar la fel de controversat. Omul, de dreapta evident – la noi dacă ești de stânga înseamnă că suferi de o boală incurabilă – a făcut un mic artificiu în dorința sa de a „milita” (de aici și miliție) împotriva educației sexuale în școli: a preluat cuvânt cu cuvânt programul orbanist din Ungaria, cel care interzice educația sexuală, alta decât cea oficială, până la 18 ani.

Doar pentru a exemplifica: în Ungaria, conform legii de apărare a minorilor de pedofili, recent intrată în vigoare, dacă nu ai 18 ani nu ai voie să vizionezi filme în care apar persoane explicit homosexuale sau se face caz de astfel de relații. Altfel spus, de acum încolo în Ungaria trebuie să fii legal matur pentru a te putea uita la filme celebre ca Brokeback Mountain (Heath Ledger), Philadelphia (Tom Hanks), asta ca să nu mai vorbim de filmul biografic al lui Elton John, Rocket Man și încheind cu recent oscarizatul Moonlight. Dacă extindem în absurd, nu prea ai avea voie să vorbești la școală, de Socrate, Platon, Aristotel, că ăia, săracii, erau toți bisexuali – că așa era în Grecia pe atunci – sau să pomenești de Michelangelo sau Da Vinci, fără să mai vorbim de Marcel Proust și de căutarea timpului său pierdut.
Ne-am înțeles cu prietenul, el a și publicat pe blogul său un fel de răspuns celui despre care vorbim, eu, mai liniștit și în vârstă, precum se vede, m-am folosit de ocazie ca să pun punct unui serial întrerupt din motive obiective și neavând legătură cu sexul în niciun fel (Citește și: Enola Day – De ce nu vrem educație sexuală? De rușine sau de frică? II ).

Îmi dau perfect seama că nu voi convinge pe nimeni dintre cei care repetă monomaniac locurile comune și pseudo-ideile celor care în plină explozie globală culturală și tehnologică vor o reîntoarcere în cele mai întunecate perioade ale istoriei umane. Că e vorba de Inchiziție sau sistemele totalitare moderne contează aici mai puțin, ceea ce contează de fapt este falsitatea și ipocrizia cu care se erijează în apărătorii valorilor seculare, fie naționale, fie religioase. Iar pentru asta fac tot posibilul, folosind metode pe care, explicit, le condamnă tocmai ei în gura mare. Mint, de fapt, folosindu-se de relativizarea criteriilor de legitimare a adevărului în epoca digitală. Comunicarea generală pe site-urile de socializare distruge criteriile de obiectivitate și autenticitate – gândiți-vă la site-uri false, create special pentru propagandă și manipulare – laureatul Nobelului în fizică devine egal pe FB cu un foaie-verde cu liceul abia terminat dintr-un cartier oarecare al unui orășel oarecare și care are și el o opinie la subiect.

Opinia este liberă, iată cuvântul magic atât de des folosit pentru a închide gura celuilalt.
De aici totul este posibil. Problema LGBT devine tema predilectă – așa cum au fost migranții nu de mult – prezentată ca fiind principala amenințare împotriva civilizației europene și, desigur, naționale. Faptul că fenomenul e minor (în jur de 5%), determinat biologic și deranjant doar pentru cel care nu își asumă cinstit identitatea, trece neobservat. Faptul că pedofilia – nemaivorbind de incest – în proporție de 70% se întâmplă în minunatele familii „tradiționale”, în care ea e mama, iar el e tata, e floare la ureche. Faptul că familiile dezorganizate – de cele mai multe ori datorită condițiilor de viață provocante: părinți care lucrează departe de copii – înmulțesc numărul copiilor needucați, dezorientați și care devin pradă ușoară pentru omul cu zăhărelul, dispare în gălăgia vinovată a celor care se agită împotriva „marelui” pericol.

Luate la amănunt toate afirmațiile acestor „cavaleri ai valorilor tradiționale” se dovedesc minciuni, deturnări, fenomene de absență a simțului critic și a responsabilității. Societatea tradițională de care vorbesc ei există de câteva sute de ani, nu de când e lumea – numele de familie pe aici au apărut la începutul secolului XIX, până atunci copilul fiind identificat ca fiul sau fiica cuiva, tată sau mamă -, fără să mai vorbim de fenomenul pedofiliei mult peste medie în societățile religioase închise. Biserica catolică își poartă crucea de decenii bune, noi și noi cazuri de pedofilie ieșind la iveală peste tot în lume.

Având toate acestea în vedere și multe altele pentru care ar trebui să mergem la studii serioase, nu la o publicistică jurnalistică și mai având în vedere faptul că suntem în vacanță – cel puțin unii dintre noi – perioadă cu mai mult timp liber pentru gândit și meditat, chiar dacă activitatea sexuală în această perioadă este peste medie, poate e momentul să ne dăm seama care sunt limbile europene în care cele mai multe înjurături vizează viața sexuală?

Chiar dacă nu am informații complete, cunoscând câteva limbi mari și câteva mai mici, pot afirma (există și un banc vechi pe tema asta) fără teama de a greși că româna este printre cele care tind la medalia de aur în acest sport deloc olimpic. Iar dacă aveți curiozitatea să aflați cu cine concurăm la această glorie nu neapărat înălțătoare, vă spun eu: da, cu limba maghiară.

Apropo de viață și educație sexuală…