Omul Nou e o idee veche de când e lumea, chiar dacă a devenit celebru începând cu secolul al XIX-lea, ca un produs al literaturii utopice care a explodat pe atunci ca urmare a Revoluției Franceze. Ideologiile totalitare din secolul XX s-au folosit plenar de idee, atât comunismul sovietic (homo sovieticus, cum l-a botezat Zinoviev), nazisții de asemenea vorbeau de omul cel nou care se va naște odată cu victoria lor finală.

La noi pe aici a ajuns un pic mai târziu, dar cu atât mai vehement. Viitorul luminos promis de Ceaușescu se clădea pe el, pe Omul cel Nou, curățat de depunerile de nedreptate și exploatare, hotărât să ducă la victorie proletariatul și să instaureze societatea cea mai bună dintre cele posibile.

E o filozofie adâncă aici, însă la suprafață simbolul Omului Nou a devenit modelul pentru cei nemulțumiți și incapabili să își rezolve nemulțumirea prin forțe proprii. Drept urmare apare atunci și acolo unde nemulțumirile trec de o anumită limită, hai să-i spunem acceptabilă. Sub diferite forme, desigur, în fond este o variantă modernă și coborâtă pe pământ a Salvatorului dintotdeauna.

Am spus toate acestea pentru cei tineri și foarte tineri, cei care nu au avut ghinionul să trăiască în anii în care Omul Nou ne promitea pe aici Cerul pe Pământ. E vorba de cei sub patruzeci de ani, adică, încet-încet, majoritatea. Nu este așadar de mirare că apariția psihozei sociale care se clădește pe așteptarea Salvatorului i-a luat pe nepregătite. Cel puțin pe cei care credeau că trăiesc într-o societate ieșită de decenii din marasm și care acum se îndreaptă acolo unde este mai bine. Unde libertatea este de la sine înțeleasă, iar dreptul la o viață mai bună considerat principiul fundamental. Spre occident, adică, spre vest, așa cum părinții și bunicii celor despre care vorbesc numeau odată idealul lor de viață.

Desigur, salvatorul zilelor noastre nu mai seamănă cu cel din mit, indiferent de nume. Nu mai este simbolul curățeniei sufletești, a dorinței de a da și oferi, de a face astfel ca toți cei care au nevoie să simtă ajutorul și încurajarea. Nu este un sărman acolo care consideră că bogăția este sufletească, nu materială, iar cei care vin în urmă nu vor reține cât ai avut, ci ce ai făcut.

Omul Nou este produsul modernității, al capitalismului, al intereselor care se ciocnesc. Din această cauză, mai nou, el trebuie să fie un descurcăreț, un șmecher, cum se spune la noi, unul care reușește să îi fenteze pe cei care se cred mari și tari, de neînlocuit. La o adică poate folosi și forța – ideea revoluției pentru asta a fost inventată – poate să facă lucruri nu neapărat frumoase, dar care duc la binele celor care doar asta așteaptă.

Noutatea apărută în ultimele decenii este că Omul Nou s-a virtualizat. Îl găsești peste tot pe site-urile sociale, chiar dacă în realitate nu te vei întâlni cu el niciodată. Eventual dacă ai șansa să te fi născut prin locurile unde aleșii, respectiv salvatorii se simt ca acasă. E vorba de partea mai estică a Europei. Sau, mai nou, prin America, mai precis în SUA, acolo unde poți deveni chiriașul lui dacă pui jos cinci milioane. În dolari, desigur.

Pentru că, prin mutarea pe site-urile de socializare, Omul Nou nu mai umblă cu finețuri și rafinamente, a devenit politician cu acte în regulă. Că se numește Putin, Trump sau Georgescu contează mai puțin, în fond, așa cum s-a văzut cu ocazia alegerilor din Germania, lumea îl așteaptă, indiferent cum se numește. Dacă vă uitați la de pe acum celebra hartă a rezultatului alegerilor veți vedea că RDG-ul există în continuare, speranța nu a dispărut, viitorul luminos ne așteaptă în continuare.

Revenind în actualitate și trecând la evenimentele politice din ultima vreme, este cât se poate de clar că trecutul, pe aici, prin estul Europei, ne bântuie încă. Și nu oricum. Autoritatea spirituală și intelectuală, ca să nu folosim termenul de cultural, s-a transformat pe de-a întregul în autoritate în afaceri și în politică. Priceperea nu mai este de la Dumnezeu sau alte asemenea instanțe dincolo de cotidian, ci la omul care vorbește mai tare și mai haios. Priceperea oricum nu este importantă, omul providențial se pricepe chiar și la lucruri la care n-are habar, iar o vorbă de șmecher dat naibii, o amenințare nici măcar voalată contează mai mult ca vorbele alese și care pornesc de la fapte, nu de la dorințe și speranțe deșarte.

Însă toate acestea contrazic fundamental ideea de Mântuitor. Cel care nu se gândea să rezolve treaba prin înjurături și agresivitate până la loc comanda. Politicianul care se erijează în salvator, îndemnând fanii la luptă și agresivitate, nu are nicio treabă cu Salvatorul sau Mântuitorul imaginat din cele mai vechi timpuri.

Dimpotrivă, este o nouă înfățișare, înmulțită la infinit de media virtuală atotcuprinzătoare, a dictatorului, a celui care vrea puterea cu orice preț. Și pentru totdeauna, dacă se poate.

Susținut de cei nemulțumiți și care încă nu au aflat că în democrație – dacă deja sau încă este – nemulțumirile nu se rezolvă prin înjurături și amenințări.

PS: În timp ce scriam aud că Omul cel Nou al nostru a fost ridicat de poliție. Pentru o clipă mi-a părut rău că nu sunt mai tânăr…

Citește și:

Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar. Ce acuzații îi aduc procurorii | Video