Noaptea minții de pe Facebook nu se manifestă doar noaptea, chiar dacă după miezul nopții devine orice posibil, dar mai ales imposibilul.

Fiind conectat de la început, având chiar avantajul nu neapărat decisiv că am fost printre cei care au legat Aradul la Internet prin 1996, am o vastă experiență, din nou, nu neapărat un avantaj.

Probabil e intuiția, poate faptul că de când mă știu mă ocup de texte scrise mă face să detectez conținuturile false – fake, după noua terminologie – chiar fără să le citesc, aruncând doar privirea pe punerea în pagină, pe titlu sau pe caracterele și ilustrațiile folosite.

Sunt astfel scutit să parcurg tâmpeniile protocroniste de pe ambele versante ale Carpaților, să aflu pentru a nu știu câta oară, atât în română cât și în maghiară, că primul „Da” pe aceste meleaguri nu a fost spus de vreun slav rătăcit pe aici în căutarea lui Chiril și Metodie, ci de cei care locuiau pe aceste sfinte soluri și reliefuri de la Facerea Lumii și însemna de fapt, da: „Igen”.

Mă mai surprinde, din când în când, doar câte un cunoscut sau prieten de pe FB, despre care aveam păreri consolidate în bine și binișor, atunci când postează sau repostează – distribuie sau șeruiește, nu-i așa – câte ceva de care nu-l credeam în stare.

Ceva despre frumusețile nebănuite ale patriei care se află în Japonia sau Canada, așa cum ni se tot repostează de ani de zile o serpentină din Țara Soarelui Răsare în loc de Cheile Bicazului sau un hotel de lux din Canada în loc de Castelul Roșu din județul Bacău.

Culmea prostiei de pe FB în românește este însă atinsă cu ajutorul turnului Eiffel.

Despre care aflăm – atenție – că a fost construit, forjat în România, mai precis la Combinatul Siderurgic din Reșița. Pentru cine nu crede, e simplu de verificat, pe fiecare element de oțel al turnului este ștanțat Made in România, Reșița.

După aceste informații zguduitoare te-ai aștepta ca turnul să fie înconjurat de turiști români care fotografiază din zori până la căderea întunericului – mă rog, nu neapărat în aceste zile că e cam înghesuială pe acolo –, întorcându-se cu toții victorioși, da, așa este, uite fotografia făcută de mine pe care se poate vedea inscripția.

Nici pomeneală de asta, dimpotrivă, apare câte unul, rar de tot, printre comentatorii postării infinite – se rostogolește pe FB de vreo cinci ani împliniți –, unul care îsi exprimă îndoiala, nedumerirea mai mult, fiindcă a trecut și el pe acolo, dar a văzut ceva scris în franceză, mă rog, oricum nu România și nu Reșița.

Intervenție fără rost, pentru că marea masă a comentatorilor entuziaști îl pune la punct din scurt: n-a fost el, doar se laudă, dacă a fost, nu a văzut bine, iar dacă a văzut bine, nu știa la ce să se uite și unde să caute.

Exemplul este eclatant tocmai prin evidența simplă și indubitabilă a falsității sale, în fond nu trebuie să fii doctor în istorie pentru a-ți aduce aminte că n-avea cum să scrie pe elementele de oțel Made în România din moment ce în 1889, atunci când turnul a fost terminat, Reșița era oraș al Imperiului austro-ungar, nemaivorbind de faptul că în acele vremuri chestia asta cu „Made in…” era nefolosită, cel mult producătorul își trecea propriul blazon pe produsul fabricat, așa cum Ford și-a făcut marcă de automobile din numele său.

Numai că pe FB nu există argumente în sensul unei argumentații raționale, bazate pe fapte, studii, cercetări.

Înlocuind presa tradițională, eludând biblioteca până și în forma sa online, FB-ul este teritoriul unde „postacii” în postură de prostaci sunt egali, nu există ierarhie și autoritate, doctorul în istorie, dacă se bagă, are aceeași valoare cu Gheorghiță din Fundeni, cel care, la 18 ani, cu bacul luat pe banii tăticului, crede că dacii vorbeau latina din leagăn, Carpații sunt cei mai înalți munti din lume, iar BMW-ul second-hand este făcut direct pentru ca el să se simtă bine atunci când tăticul, după bac, îi înmânează cheile unui X, despre care știe doar că e necunoscută.

Într-un astfel de mediu nu ai cum să discuți lucruri serioase și cu miză.

Dacă Cheile Bicazului se află și în Japonia, iar Castelul Roșu din Bacău în Montreal, respectiv turnul Eiffel a fost construit la Resița, în România, ce mai contează dacă Alianță Vestului, AVE, după diminutiv și alint, n-are nicio legătură cu faptul că ungurii vor de o mie de ani Ardealul.

Devine totul imagine și poantă, prilej de epatare și contraatac, realitatea se pierde definitiv, discuția continuând despre cine-i de vină că nu suntem înțeleși și că nu se face așa cum am vrea noi, indiferent ce și cum.

Problema mea cea mare e că lucrând în presă, locul meu de muncă fiind opinia publică, nu am cum să cer spor de periculozitate și nici să ies din joc nu pot.

Stau și cuget, după o vreme mai mult stau, încercând să realizez dacă realitatea mai există cu adevărat sau totul este fake.

Revenind la Alianța Vestului, un fel de ceva despre care nu știi dacă e real sau e doar în imaginația celor care se raportează la bani prin Facebook, problema cu ea nu e iuțeala cu care regățenii ajung la pericolul pierderii Ardealului, ci încetineala cu care ardelenii vor realiza că au fost din nou duși cu pluta direct spre prima țeapă…