Omul de pe aceste meleaguri este în mod deosebit atașat de cuvinte și mai ales de expresii.

Dacă reușești să-i bagi în ureche o expresie dintr-asta care sună bine, ți-o va repeta cu încântare chiar dacă nu o înțelege și chiar dacă n-ar fi de acord cu ea dacă ar înțelege-o.

Pe deasupra îi place să pară mai mult decât este și mai puțin decât ar putea fi, cultivă de aceea cu evlavie bășcălia sau înjurătura, înjurătura bășcălioasă și bășcălia ca înjurătură.

Prin asta nu se deosebește de alții decât prin nuanță, nuanțele însă dau tonul, iar tonul dă muzica și nu este deloc lipsit de importanță ce muzică asculți, pentru că de la Ghiță Salam până la Beethoven, chiar și trecând prin Elvis, distanța este foarte lungă și anevoioasă.

Pornind de la aceste observații – ilustrate astăzi cu imagini din carnavalul din orașele germane, având în vedere că deși fac cele mai bune mașini și beri, nemții, cel putin cum se spune printre cei care aduc mașini second-hand din Germania, sunt lipsiți de simțul umorului care îl caracterizează pe omul de pe aceste meleaguri – să mai observăm că politicianul neaoș dintotdeauna, crede el, are o singură cale regală spre inima poporului: să creeze impresia că este ca el, este fiul poporului, că tot ce face este pentru popor, iar dacă mai și greșește, greșelile sale sunt și ale noastre.

Sursa foto: badische-zeitung.de

Având în vedere ultimul sfert de secol, Liviu Dragnea este cel mai aproape de acest ideal, așa cum apare el de după Ceaușescu.

Iliescu era omul rușilor, Petre Roman, chiar dacă macho, avea origini dubioase, Năstase nu era macho destul, de Geoană ce să mai vorbim!

Ponta era prea fâșneț și superior, parcă personifica fiul ajuns la oraș care nu mai are grijă de părinții rămași la țară, vine rar pe acasă și nici atunci nu mai stă de vorbă cu vecina de pe laviță.

Băsescu prea făcea pe șeful, prea se dădea deștept și priceput la toate.

Dragnea e cu totul altceva, e unul dintre noi, șef de Autobază la bază, un descurcăreț simpatic cu mustăcioara lui care, credem noi, în tinerețe era precum pana corbului.

Știe cum merg treburile cu șoferii într-o țară în care mai nou toți suntem șoferi, dacă își primește tainul închide ochii la cursele ilicite, pe cei care îi sunt amici îi favorizează finuț, o mână spală pe alta, lasă-mă să trăiesc și atunci te las și eu pe tine în pace.

Nu-i mare lucru, nici noi nu umblăm la concerte și expozitii, ci la nunți și botezuri, care-i problema?

Păi, problema este că aceia care ajung să dețină puterea, liderii, indiferent că sunt la nivelul unui club sportiv sau la nivelul țării,  nu trebuie să fie neapărat ca noi!

Sursa foto: badische-zeitung.de

Este chiar bine să se deosebească, pe ici-colo, prin punctele esențiale, de majoritatea dintre noi: să fie mai instruiți și școliți, nu-i bai dacă au un IQ peste medie, nu strică nici dacă au mai umblat pe la un teatru sau concert simfonic, știu să îmbrace un smoking, nu doar salopeta sau hanoracul, știu să trateze, să negocieze în mai multe limbi, că așa e în lume mai nou, nu-ți ajunge să vorbești doar dialectul tău de la țară, frumos, nimic de zis, dar cam ciudat pentru cei din alte părți chiar dacă vorbesc și ei româna.

Sigur, ei pot părea paraleli cu tot ceea ce știi tu despre lume și viață, realitatea însă este că la nivelul unde se află ei lucrurile se văd mai bine, că nu degeaba i-a costat atâta efort să ajungă în vârf.

Dacă ești bine intenționat și deștept, realizezi că nu sunt paraleli deloc, ci sunt peste, precum observatorul pe catarg, tocmai ca să vadă mai departe și să ferească barca, cu tine cu tot pe ea, desigur, să se rătăcească sau să eșueze pe un recif în ceața deasă care se ridică din când în când în calea tuturor corăbiilor.

Și nu pici ca prostu la primele lozinci, ai avut parte de destule până acum despre care ai aflat că erau doar ca să te bage în ceață. Așa era cu „prin  noi înșine”, în care înșii erau doar dânșii, tot așa cu „societatea muncitorilor și țăranilor” în care trăiau bine doar cei care tăiau frunze la câini, așa e mai nou cu statul paralel, adică statul care nu îi lasă pe ei, pe șoferii din frunte, să fure cât poftesc.

Sursa foto: badische-zeitung.de

Și judeci până la capăt, să vezi că îndrugă verzi și uscate numai să te încurce.

Ai putea apela la vechea înțelepciune a poporului în numele căruia se fac că vorbesc, să-ți amintești de faptul că hoțul pe cale să fie prins de obicei strigă și el „hoțu”, că minciuna are picioare scurte, dar ajunge departe și să nu accepți că unii ar putea fi mai egali ca alții.

De fapt să realizezi că egalitatea nu înseamnă nimic dacă nu este completată cu obligațiile și datoriile care diferă în funcție de locul în care te afli ca importanță pentru societate. Și că recompensa, câștigul, nu decurge din egalitate, ci din responsabilitățile diferite.

Dacă vei înțelege toate astea, vei realiza că lupta anticorupție nu este de la diavol, dimpotrivă: corupția pe vremuri avea numele Diavolului și te vei gândi poate că fătuca aia înaltă, baschetbalistă pe vremuri, din moment ce reușește de 15 ani să facă față tuturor șmecherilor din țara asta o fi având ea ceva, așa o calitate care nu se gășește pe toate drumurile și cu atât mai putin la pipițele șoferului-șef cel mare.

Sursa foto: badische-zeitung.de

Și că da, cel mai bine e atunci când statul e paralel.

Paralel la toți șmecherii statului degeaba pe bani mulți, paralel la hoți și pungași, paralel la tot ce nu are în vedere interesul majorității, pe care, fără teama să cazi într-un naționalism bombastic ieftin, în acest caz îl poți numi pe bune interes național.