Enola Day: Șmecherii din vârf și fraierii care îi ridică și îi țin în spate

    de Lajos Notaros | 14 martie 2019, 7:56 AM | Opinii

    13

    De o vreme bună, cam de zece ani încoace, există la nivelul civilizației pe care o numim mai nou – ca pe lângă Europa să-i includem și pe europenii din lumea nouă – euro-atlantică o temere generală cu privirea la direcția în care ne îndreptăm.

    Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât vine după o perioadă de mari așteptări ca urmare a prăbușirii sistemului sovietic, o perioadă care a început în anii optzeci ai secolului trecut și a ținut în mare cam treizeci de ani, adică până pe la sfârșitul primului deceniu din noul mileniu, atunci când au apărut primele semne prevestitoare de rele.

    În loc să ne îndreptăm spre o Europa unită, democratică, în care legea păzește ordinea, susținută eventual de Fiul Risipitor, devenit mare și tare dincolo de Ocean, am cam luat-o pe panta aia bine cunoscută din trecut, poteca aceea din capătul satului care te duce spre locurile de pierzanie, locuri unde se întâmplă acele fapte care nu sunt publice, nu pot fi povestite în familie, eventual doar între prieteni și complici cu un zâmbet eufemistic adecvat și după o cantitate apreciabilă de alcool consumată de toți cei prezenți.

    Fenomenul are culoare locală, se petrece diferit de la țară la țară, la englezi cu orgoliu și sofisticării parlamentare, la francezi cu scandalul de rigoare de pe străzi, la nemți mai obscur așa, cel puțin până când nu dă în clocot, iar atunci să te ferească Dumnezeu.

    Pe aici, prin jur, printre țările care acum două decenii erau leșinate de perspectiva intrării în UE, tot așa: la unguri cu un orgoliu gonflat penibil, la polonezi cu scandalul de tip francez temperat de marele suflet slav, iar la noi, ca de obicei, cu mult zgomot făcut de șmecherii dintotdeauna pentru fraierii care se cred, altă varianta n-au, șmecheri și ei de când îi lumea.

    Politologii vorbesc de virarea spre populism a societății occidentale, după ce, după două conflagrații devastatoare provocate de acest populism care mizează și acum pe prostirea maselor în favoarea unei pseudo elite subțiri și imorale, se părea că, cel puțin în lumea occidentală, aceste ideologii bazate pe ignoranță și ură nu mai au nicio șansă.

    Meciul nu s-a terminat încă, nordul rezistă cântecului de sirenă a promisiunilor deșarte, dar, este cât se poate de evident, pentru victoria spiritului european, bazat pe iluminismul și umanismul care au fondat istoria modernă a continentului, vor fi nevoie de prelungiri.

    La noi lucrurile sunt mult mai simple, cum am observat mai sus, mentalitatea bazată pe descurcăreală și șmecherie e în floare din nou, înainte chiar ca societatea românească să fi învățat măcar abecedarul democrației și al statului de drept.

    Liderii populiști nu excelează nicăieri prin cultură și rafinament, ai noștri însă depășesc orice limită imaginabilă, ieșind în evidență printr-o lipsă de scrupule în prostia și incompetența lor greu de imaginat în alte părți.

    Dar nu fără precedent pe aici, în fond nu este prima oară când o femeie semianalfabetă ajunge în vârful ierarhiei, punându-se la dispoziția bărbatului providențial cocoțat în vârful puterii de la coada vacii sau din birtul comunal.

    Rezultatul îl simțim cu toții și este mai mult decât dezastruos: lumea marilor speranțe din anii nouăzeci, început de două mii, a devenit o cloacă a corupției endemice în care oamenii, foștii cetățeni născuți prin cezariană în Decembrie 89, sunt împărțiți din nou în șmecheri și fraieri, iar vina nu este a nimănui, în fond nimeni nu te oprește să devii și tu șmecher din fraier.

    De fapt, acesta este mecanismul promovării în noua societate românească: te șmecherești, te faci șmecher și nimeni și nimic nu-ți mai stă în cale, iar turma fraierilor stă ca boul la poarta nouă și te admiră în timp ce te invidiază.

    Finalul previzibil este cârdășia în hoție, spre deosebire de societățile occidentale pomenite în care degradarea se manifestă prin ipocrizie englezească, dezorganizare franțuzească și conformism nediferențiat la germani. Plecarea în masă a românilor să lucreze în Occident prin asta se explică, în fond într-o țară în care se fură tot, inclusiv speranța de mai bine, nu ai cum să trăiești acceptabil din muncă cinstită.

    Nu e vorba de faptul că suntem altfel, ci de realitatea că avem alte tradiții și obiceiuri, iar acestea, în aceste condiții „prielnice”, se manifestă cu vârf și îndesat.

    Asta explică și aprecierea europeană de care se bucură simbolul luptei cu răul din România, a celei care a avut forța și curajul să se confrunte cu hoția ca simbol al degenerării spre populism a României, a procurorului care a ajuns să simbolizeze și pentru europeni salvarea din ghearele răului care atacă bazele democratice și ale legalismului occidental.

    Desigur, ascensiunea unora precum LCK – a se reține simbolistica acronimului pe model JFK – îi lasă profund dezamăgiți atât pe șmecheri cât și pe fraieri.

    Cel mai deranjant pentru cel care trăiește în rău este ca acest rău să fie numit pe numele său adevărat.

    Iar în România numele răului care bântuie Europa este complicitatea în hoție a smecherilor care fură și a fraierilor care sunt furați…

    Distribuie articolul

    Comentarii

        • Jeanne d’Arc de la Sibiu nu a fost, nu este și nu va fi niciodată „Salvatoarea nemului românesc”.
          Nu sunt nici naiv și nici fraier. Nu am nimic personal cu dânsa.
          Însă cu cât își dă mai multă importanță și propaganda se străduiește să o facă Jeanne d’Arc a luptei contra corupției, prin dezimformare atât pe plan intern și extern, cu atât mi se confirmă supozițiile că este reprezentatnta unei găști de infractori ce la un moment dat îl aveau pe Băsescu ca Păpușa nr.1 și purtător de cuvânt, iar acum este Sasul de la Sibiu. Să argumentezi în susținerea LCK că vezi doamne/domne este susținută de parlamentari europeni, este un mare bullshit. Susținătorii ori sunt proști, dezimformați, ori sunt și ei corupți și au nevoie de „spate” care să le garanteze o viață fără griji.
          .
          V-am mai întrebat și cu alte ocazii: – Câți din foștii securiști ai lui ceașcă, au fost condamnați pentru atrocitățile comise față de poporul român? Miile și miile de călăi ce au condus aparatul de opresiune comunistă din perioada ceaușistă și-au luat pedepsele binemeritate?
          .
          LCK a primit niște decorații cumpărate după metoda din perioada lui ceașcă. Și ăla și nevasta au avut dulapuri pline cu asemenea decorații și titluri pompoase. Și ăla a fost considerat Luptătorul nr.1 al luptei împotriva dictaturii sovietice, bolșevisto staliniste. A fost pe bune? Nu, fiindcă acum știm. Dar nu am învățat nimic din acea experință. Ne lăsam duși de nas și punem botul la propaganda jegoasă și mincinoasă. Niciodată într-un sistem democratic meritul a ceea ce se face nu este a unui singur om. Este vorba de o echipă. Și acum aflăm ce echipă a avut această făcătură. Incep să apară rahații la suprafață și plutesc țanțoși. Dar preferăm să credem în fețișoara nevinovată a întruchipării corectitudinii. Un om ce nu a făcut nimic concret până când Băsescu nu a puso să-l apere și să-i desfințeze pe toți adversarii politici, ce reprezentau un pericol de nesupunere la sistemul de jăcmăneală pus la punct de această jigodie. Eu mă întreb de fiecare dată când citesc argumetările în susținerea baschebalistei, cum de nu se vede șablonul după care se pun în aplicare aceste făcături ale propagandei de dezimformare … recte fakenews?

          --5 voturi
          +1
          -1
          • Nu prea stiu cum sa incep comentariul . Sincer , m-am cam plictisit de toate aberatiile pe care le spui non-stop si parca trebuia sa iti raspund . Deci , in concluzie , dupa comentariul tau deducem ca LCK este reprezentanta unei conspiratii europene pusa sa-i pedepseasca pe unii si sa-i protejeze pe altii . Norocul nostru ca au venit noii politicieni patrioti care ne-au scapat de asemenea specimene si acum putem sa ne dezvoltam tara liberi si fara ingerinte din afara . In consecinta , din 2012 incoace s-au realizat 2000 de km de autostrada , 30 spitale noi , s-au reformat sistemele de invatamant , sanatate , aparare , fiscal , etc .

            Ce mai e de spus ? CU PARTIDUL TOT INAINTE 🙂

            0 voturi
            +1
            -1
            • Aberații??? …spusele mele? … care mai precis? Co LCK a fost pusă în funcție de Băsescu? Că LCK a făcut poliție politică?
              .
              „Deci , in concluzie , dupa comentariul tau deducem ca LCK este reprezentanta unei conspiratii europene pusa sa-i pedepseasca pe unii si sa-i protejeze pe altii.” … concluziile dumneavoastră sunt total paralele cu ce am scris eu. Dumneavoastră domnule îmi puneți lucruri nespuse … „în gură”. Trageți concluziile pe care le doriți. Dar realitatea este o realitate pe care te poți face că nu o vezi, purtând Ray-bani.

              --5 voturi
              +1
              -1
        • Nu prea reusesc eu ca cititor sa vad care ar fi principiile si idealurile. Eu vad mnai degraba un PSD-ist frustrat de faptul ca valorile (care or mai fi si alea) de stanga sunt tradate de niste indivizi meschini care si-au pus labele pe partidul care vine sa-i reprezinte pe cei de pe stanga (cu referire la abordarea paternalista – dominanta alegatorilor de stanga, cautarea disperata a unui tatuc care prin persoana sa sa garanteze functionarea statului, in contradictie cu o abordare rationala a mecanismelor care ar trebui sa asigure o corecta administrare publica).
          In ecuatia asta sustinerea Lulutei din perspectiva luptatoarei si sustinatoarei statuli de drept si al justitiei de pe plaiurile mioritice apare ca o lacuna imensa a intelegerii fenomenului si ca o confirmare a inclinatiei spre liderul providential omnipotent, dedicat, profesionist, patruns de patriotism – un monument de abnegatie … bla, bla.
          Daca ar exista o minima preocupare spre principii si o minima cultura civica, autorul ar identifica in colaborarile dintre SRI si institutiile din cadrul asa-numnitei justitii, ca fiind un atentat nepermis la egalitatea in fata legii, la egalitatea de arme, de tratament, la respectarea unor proceduri umane care sa garanteze imposibilitatea abuzurilor etc. Ideea ca scopul scuza mijloacele, respectiv ca actiunile Lulutei ar fi vizat identificarea si prindererea infractorilor reprezinta un exemplu clasic al acceptarii unor abuzuri in numele luptei impotriva coruptiei. Sa vezi din toate mizeriile astea doar ca o persoana pe care o urasti profita inseamna sa judeci subiectiv, partial. Daca la judecata asta stramba mai adaugi si capacitatea de a influenta opinia publica obtinem un manipulator primitiv care isi rostogoleste frustrarile generand ura.
          Exista tratate de drtept penal si de criminologie care trateaza problema veche de cand lumea a echilibrului intre interesele societatii, inclusiv pe acela al pedepsirii celor care savarsesc fapte penale cu interesul aceleasi societati ca nici o persoana nevinovata sa nu raspunda penal. Ce ati cititi dvs. in domeniul asta? Din ce scrieti pe aici, nimic! Toate rationamentele dvs. sunt si vor ramane valabile daca va limitati la nevoia pedepsirii infractorilor si excludeti, din ura si frustrarea al doilea imperativ: acela al mecanismelor transparente, eficiente si sanatoase care elimina posibilitatea condamnarii unor nevinovati.
          Deasemenea daca dvs. considerati deja ca persoanele pe care le urati sunt deja vinovate atunci, in saracia conceptuala care va cartacterizeaza, nu mai ramane decat sa sustineti toice/toate masurile care conduc la pedepsirea acestora.
          Oricum o luati ura este cea care va motiveaza, instrumentele urii sunt sunt cele pe care le folositi – manipularea.
          Inteleg ca idealul dvs, este ca cei pe care-i urati sa fie pedepsiti, fiindca sunt vinovati, fiindca-i urati, fiindca v-au tradat si fiindca aveti dreptate fiindca aveti principii si valori si pentru ca nu aveti interese ascunse!?

          +1 voturi
          +1
          -1
          • O iau de la capăt, stimabile!
            Din sărăcia mea conceptuala crasă și evidentă există si un bine: sunt incapabil de ură.
            Mi s-a reproșat asta din cele mai vechi timpuri, mi se pare chiar ciudat ca Dumneavoastră confundați propriile sentimente cu ce citiți și va enervează.
            De altfel tendința asta spre a confunda obiectul enervării proprii cu cel care va enervează va cam caracterizează.
            Numai așa se explica procedura standard al discursului Dumneavoastră de a identifica propriile idiosincrazii si prejudecăți, de altfel cam răsuflate, cu opiniile virtualului interlocutor, în cazul de fața modestia mea.
            Așa ca nu-mi pierd vremea, indic doar tâmpeniile crase pe care le afirmați în convingerea păguboasă că sunteți în posesia adevărului:
            N-as vrea sa par deplasat, dar am citit Montesquieu, din care mi-am scris lucrarea de licența, Tocqueville, care pe vremea aia era interzis, in general, încă de pe vremea studenției am citit toti autorii – inclusiv pe cei interziși atunci -pe care se bazează sistemul modern de drept si filozofie sociala, am dat si examene să fara să ma laud, doar stabilesc un fapt: în comparație cu Dumneavoastră, eu am o pregătire oficială și de nivel înalt în istorie si filozofie, ceea ce înseamna si dreptul modern.
            Ca sunt de stânga, am afirmat fără să ma rușinez, tocmai de aici provine faptul ca nu sunt si nu am fost niciodată pesedist, așa cum nu-mi permit, tocmai datorita studiilor mele, să ma fac susținătorul vreunui partid, partidele fiind trecătoare, principiile eterne.
            În ceea ce privește prostia cu SRI, țin să vă anunț că SRI este o instituție a statului român ca oricare alta, chiar de prima importanța în ceea ce privește asigurarea securității statului, așa ca bla-bla-ul cu Securitatea-SRI dovedește ca ați rămas la nivelul înțelegerii pe care le manifesta mai nou genii precum Dragnea, Tariceanu sau Orban, indivizi care, va asigur, nu au citit nici Montesquieu, nici Tocqueville, nici Vico, asta ca să nu mai vorbesc de Kant sau Hegel.
            Apropo, Dumneavoastră ce ati citit de la aceștia?
            Scuzați întrebarea, era retorică…

            +2 voturi
            +1
            -1
    1. ”Desigur, ascensiunea unora precum LCK … îi lasă profund dezamăgiți atât pe șmecheri cât și pe fraieri.”
      Da, corect dar nu pe toti. Ar trebui completat si ca ii face fericiti pe alti smecheri si alti fraieri de o maniera la fel de imbecila.
      Sa ai o motivare a unei decizii a CCR in care sa ti se explice in clar mizeria reprezentata de modul de gestionare a proceselor, fparte convenabila unora si dramatic de neconvenabila altora si tu sa nu poti face nicio relatie intre Luluta si acele mizerii, reprezinta o astfel de complicitate ca cea descrisa in articol.
      Necunoasterea mecanismelor de organizare a statului, a principiilor de drept, o ideii de democratie, de responsabilitate te lasa in ceata adularii unor personaje, adulare mult mai accesibilă, subiectivă si confortabilă decât ce-ti poate aduce un raționament logic dificil, provocator, in relatie cu un set de valori si principii.
      Rationamentul este superb, de genul: eu sunt destept, sunt patriot, sunt cinstit si corect, nu am interese meschine, nu sunt in cardasie cu smecherii, deci am dreptate. Daca am dreptate atunci pot spune ca Luluta este prima patroana de bordel fata-mare si toata lumea trebuie sa ma creada fiindca daca nu ma crede insemna ca este vorba de indivizi care nu sunt ca mine, adica destepti, constiti, corecti, dezinteresati. Astfel sofismul sau manipularea formidabila care condamna prezentul si viitorul unei natiuni continua si imparte romanii in iubitori de dreptate, adevar si valori occidentale si alti romani care sunt rai, corupti si smecheri. Cei buni sunt rezistentii si cei rai sunt votantii PSD pentru ca … asa vad eu si eu am dreptate.
      In realitate mizeria manipularii ar trebui sa fie evidenta: exista oameni buni, inteligenti si corecti si pe stanga si pe dreapta la fel cum sunt smecheri, hoti si penibili atat pe stanga cat si pe dreapta.
      Simplismul de maxima economie de inteligenta si bun-simt a catalogarii rezistentilor si dreptei ca fiind cei buni in atinomie cu raul rosu, pesedist are un singur rezultat: ura. Ura care ne tine de cald, ura care ne da identitate, ura care ne salveaza egourile chinuite de frustrarea constientizarii plenare a ratarii, a neputintei, a prostiei si a raului pe care il raspandim prin simpla noastra existenta jenanta. Niste indivizi mici, patetici care imbraca haina urii pentru ca au auzit la televizor ca este o toala la moda.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Dezinformarea e de când e lumea, indiferent ca se numește minciună sau propagandă
        Diferența între un om educat și rafinat este ca știe să le diferențieze spre deosebire de marea masă care devine obiectul și subiectul ei.
        Faptul ca cineva nu recunoaște opinia avizată și onestă, confundând-o cu avalanșa de aberații născute din analfabetism socio-politic nu caracterizează opinia respectiva, ci pe cei care nu o înțeleg.
        Situație identica si cu vestita Cutie a Pandorei care tocmai asta ilustrează: efectul propagandei asupra anemonelor societății în tranziție continuă…

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Parerea mea este ca nu tre’ sa fii neaparat educat sa iti dai seama de realitatea din Romania…tre’ sa ai tinere de minte.Atat! Si sa fii normal! Un om normal nu are cum sa sustina un partid ca PSD in “lupta” pentru orice, mai ales ca acest PSD a guvernat majoritatea timpului Romania postdecembrista!

          Acum nu mai e ca-n anii ’90 acum ai surse poti sa verfici daca esti prost si cand cei pentru care faci lobby ca fraieru’ (vedeti aci pe pagina asta exemple de specimene)au guvernat 26(19 ani direct si 7 impreuna cu pnl) de ani din 30 ar trebui sa te intrebi daca esti sau nu in toate mintile!

          https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2550816678267360&set=a.334484833233900&type=3&theater

          Acest grafic se poate verifica oricand pe siteurile Statului Roman! Da’ tre’ sa ai ceva intre urechi…si coloana!

          PS: cand mai apare domnu’ Caprar&co cu dume de cacat despre ce si cum, despre cum se screme el sa faca pentru Arad sa-i arati acest grafic.

          0 voturi
          +1
          -1
    2. A o compara pe LCK cu Elena Ceausescu este culmea ignorantei, ca sa nu spun mai mult.
      Puteți să nu fiți de acord cu ce am scris eu despre ea, insă rețineți, ea si-a exercitat o meserie invatata, in timp ce Leana si cu Nicolae nu au avut nicio meserie invatată, ei erau activiști de partid cu norma intreagă, ajunși in fruntea tarii printr-o conjunctura nefericita in timp ce eram de fapt colonie sovietica.
      Argumentele Dvoastră prin care o desființați urmează logica celor care considera ca ea este vârful de lance al statului paralel, o invenție de semidocți si inculți care nu au umblat la viata lor la un curs de administrație sau politologie, luându-se după crâșmarul din Teleorman, cel care nu știe sa facă diferența nici măcar dintre stat si stătut.
      Daca polemizați folosiți argumente, nu injurii, este o condiție sine qua non a polemicii adevărate…

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. “Sciziunea morala a lumii moderne, care ii dezbina atat de tragic pe oamenii luminati, isi are originile in deruta stiintei liberale.” – WL

      “Desi numai unii pot sa initieze o masura politica, toti suntem capabili sa o judecam.”-P

      Cat de frumos spune K.R.Popper: “In loc sa pozam drept profeti, trebuie sa devenim ziditori ai destinului nostru. Trebuie sa invatam sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta si sa ne descoperim greselile. Iar cand ne vom fi lepadat de ideea ca istoria puterii va fi judecatorul nostru, cand vom fi incetat sa ne intrebam cu ingrijorare daca istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti intr-o buna zi sa aducem puterea sub controlul nostru, in felul acesta am putea chiar, la randul nostru, sa justificam istoria. Lucru de care ea are mare nevoie.”

      Un articol concentrat si mult sintetizat (atat prin text cat si prin imagini) care te duce cu gandul de la Platon la Hegel si Marx, mai bine de 2.000 de ani, interesant.

      Daca tot am pomenit aici de Popper, ar fi pacat sa nu amintim si de Leopold Schwarzschild, care are cate ceva de spus despre cel care incheie epopeea celor mai bine de 2.000 de ani.

      O zi frumoasa tuturor.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.