Enola Day: Partidul Politicianului Penal (PPP)
Suntem în cea mai ingrată perioadă a anului. Cel puțin noi, oamenii obișnuiți, oameni care trăiesc din salarii și pensii nespeciale.
Gata cu sărbătorile și vacanța, începe anul, dar afară ba e ger, ba e fleșcăială, de mâncare și băutură te-ai săturat, ar trebui să te apuci de ceva, dar îți lipsește tocmai cheful.
Nu te miri că te apucă damblaua și începi să faci și să spui lucruri trăznite precum copiii. Uite, până și eu încep s-o iau razna acum la bătrânețe.
Petrecându-mi fata până la gară – a venit să vadă pomul de crăciun înainte să fie demontat și aruncat, un obicei de al ei de când era copilă –, am rămas ca prostul în tren, căutându-mi cheia de la mașină, ducându-mă împotriva voinței mele până la Curtici.
Normal, acolo m-am dat jos, cu gândul să vin în grabă înapoi în gara din Arad, sperând să fi pierdut cheile pe undeva pe acolo. Și fiindcă nu aveam tren înapoi decât peste trei ore, m-am uitat după o ocazie.
Am avut noroc. Chiar la ieșirea din gară, am observat un tânăr care urca într-un Passat de 20 de ani cu număr de Hunedoara. L-am întrebat dacă nu se duce la Arad – unde putea să se ducă de la Curtici? -, s-a uitat la mine oarecum îndoit – probabil nu arătam foarte convingător: un bătrânel cu părul vâlvoi și cu ochii umblându-i ca ventilatorul –, i-am explicat repede situația, a zâmbit atunci vag, invitându-mă în mașină.
Pe drumul spre Arad, după ce i-am explicat pe îndelete aiureala pe care mi-am confecționat-o singur și nesilit de nimeni, iar el, un roșcovan care se apropia vertiginos, după câte îmi dădeam seama, spre treizeci, și-a exprimat convingerea că îmi voi găsi cheia de la mașină în mod sigur în gara arădeană, m-am interesat de situația lui, în fond nu-i foarte obișnuit ca un tânăr cu o mașină de Hunedoara să-si petreacă duminica lângă gara din Curtici.
Mi-a povestit molcom, în cuvinte scurte și reținute, că e din Petrila, a venit de patru ani să lucreze la Arad, Valea Jiului nemaioferind nimic cât de cât acceptabil pentru un tânăr care dorește doar să muncească pe bani onorabili. Salarii la o mie de lei în servicii de pe o zi pe alta, așa că a venit și a găsit slujbă la Leoni.
Nu, nici pe departe, mi-a spus după ce l-am întrebat dacă e mulțumit, e mai bine, salariul e la 1500 și firma îți plătește cazarea și transportul, dar nu e ceva de viitor. Chiar se gândește să plece mai departe spre Occident.
Probabil de aia am venit până la Curtici la plimbare, s-a uitat la mine zâmbind trist, m-am plictist să tot stau între patru pereți și șă mă uit pe geam ca prostu’.
La coborâre i-am dat tot mărunțișul pe care îl aveam în buzunare, i-am explicat jenat că nu aveam la mine bani doar carduri, nici prin cap nu mi-a trecut că voi ajunge în situația asta duminica după amiază. A zâmbit din nou, spunând, e bine, nu face nimic, oricum erau mai bine de zece lei, acceptabil pentru o ocazie de la Curtici.
Tocmai m-am întrerupt cu ieșirea la gară din scrierea rubricii de luni, știți, aceea în care pomenesc de noul obicei al celor ajunși de la noi de a începe anul cu o vacanță la vreo stațiune de munte occidentală sau pe plajele exotice ale lumii. Probabil și asta, ca să nu mai vorbesc de șocul resimțit în urma aventurii mele spontane de duminică, mi-a pornit în minte tot felul de gânduri, unul mai necugetat decât celălalt.
Înainte de toate m-am gândit la acest roșcovan simpatic care m-a adus înapoi la Arad din tâmpenia mea care m-a făcut să fac o călătorie duminicală fără rost până la Curtici, hotărât, din câte mi-am dat seama, să facă și pasul următor, adică să se alăture românilor care muncesc în Occident, să devină și el un membru al celei mai numeroase emigrații europene din zilele noastre.
El, fiu de miner care devenea, la rândul său, miner dacă noua clasă politică formată după 1990 se ocupa de cele necesare, nu doar de excursiile lor de început de an pe banii noștri. Vorbesc de toți cei care se consideră politicieni, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, în fond sunt uniți cu toții printr-o trăsătură: activitatea lor penală prin care, în loc să servească comunitatea, o fură, o înșeală, o mint cu o obrăznicie de care nu erau capabili nici măcar comuniștii lui Ceaușescu.
Ajunși în frunte, nepregătiți, dar analfabeți, au o singură preocupare: să paraziteze cât mai intens societatea care i-a ales sau i-a pus acolo, ca, în timp ce roșcovanul meu din Petrila face o excursie de început de an de la Arad la Curtici să-și limpezească mintea de gândurile negre care îl copleșesc, ei să se refacă în stațiunile montane cele mai scumpe din Alpii elvețieni sau francezi, eventual, mai nou, pe plajele fierbinți din țările calde, precum niște păsări călătoare cu carnet de membru.
Să formeze, adică, acea diasporă din ce în ce mai numeroasă și ea a corupților care, în bădărănia lor, imită obiceiurile, stabilite și consolidate în secole de cultură, unor occidentali ajunși nu neapărat prin mijloace ilegale să își permită aceste excursii de refacere și pregătire de început de an.
Ar fi cazul, de aceea, m-am gândit eu ca prostul, să nu se mai dea democrați și liberali sau social-democrați, să recunoască realitatea cruntă, aceea că fac parte cu toții dintr-un partid, hai să-l numim PPP, un partid care reproduce unitatea de monolit a PCR, dar de data aceasta nu în ideologia idioată a societății socialiste multilateral dezvoltate, ci în solidaritatea lor în corupție, minciună și analfabetism moral.
Că se va numi Partidul Politicianului Parazitar sau Partidul Politicianului Penal, contează mai puțin, în fond, așa cum observăm pe zi ce trece, cuvintele nu mai înseamnă nimic, gândurile cu atât mai puțin, important e cum și cât să minți, să înșeli și să furi…
P.S. Undeva într-una dintre aceste fotografii se află si locul unde mi-am pierdut cheia de la mașină. Vă mai pot spune doar atâta: a fost găsită de un agent de pază și înapoiată după ce am indicat brelocul atașat. Da, e unul cu UTA, avându-l în medalion pe marele Petschowsky.
Comentariile portalului
Ce am citit mă sperie ,in țară asta totul este despre PNL și PSD ,despre hoție. Mai avem vreo șansă noi că cetățenii sau să plecăm că (...)
Am doar o comparație de făcut, cu două personaje, aparent diferite, dar cu o prestație politico-umană, foarte asemănătore: - Ion Iliescu și Călin Bibarț ! . (...)
Și când tranvaiul deraiază sau se întâmplă diferite probleme ,,îmi plătiți voi taxi sa merg acasă , de exemplu eu fac numa schimbul doi și ptr mine (...)