Nu despre Viktor, despre Doru vorbim noi aicea, să fie clar.
Și ne permitem fiindcă dacă a fost vreo publicație arădeană care s-a ocupat de chestiune, aia a fost Specialul, mai precis colegul nostru cunoscut ca Tomck@t, cel care a publicat de a lungul anilor din urmă nenumărate anchete și reportaje despre situația de la Filarmonica arădeană.
Pe urmă mai avem și motivele noastre „speciale”, înainte de toate credința că o publicație care nu spune lucrurilor pe nume este cel mult un monitor oficial, nicidecum presă. Avem destule astfel de „monitoare”, lucrăm în speranța că viitorul va pune punctele pe „I” și va despărți îngrășământul de rahat.

Și, ca toate să aibă un înțeles, e un bun exemplu pentru felul în care merg treburile pe aici pe la noi.
Situația de la Filarmonică nu se deosebește foarte tare de cele de la toate celelalte instituții unde șeful este pus pe criterii politice. Mai precis, de gașcă. Chiar dacă nu e direct din domeniul culturii, alegerea noului vechi manager de la Spitalul Județean este cel mai recent exemplu , cine sunt mai informați știu despre ce vorbesc. În general, așa cum am spus-o și în „Încetinitorul” de luni, șefii de la aceste instituții nu sunt puși acolo pe baza competenței și a chemării lor, ci în funcție de apropierea lor, într-un fel sau altul, de cei care au influența și decizia. Chiar dacă, formal cel puțin, alegerea se face prin concurs și este supervizată de o așa numită comisie de specialitate.
Pentru ca sistemul să funcționeze ar fi necesar un mediu democratic adecvat și înainte de toate de o educație pe măsură a populației care îi alege pe cei care în cele din urmă decid aceste posturi. Apropierea, fie prin relații de prietenie sau rudenie, fie prin interes personal, ar trebui să fie un criteriu care exclude, nu unul care garantează promovarea. Din păcate, avem aici moștenirea noastră seculară balcanică a găștii și a mâinilor care se spală una pe alta, astfel încât menținerea acestor practici garantează în continuare contraselecția.

Sau, ca să venim cu o înțelepciune populară, schimbarea șefilor va rămâne în continuare bucuria proștilor.
În cazul despre care vorbim, avem deocamdată un șef interimar, unul despre care nu știm nimic concret și apropiat, dar care va putea deveni sau nu șef definitiv în urma unui concurs făcut în spiritul celor discutate mai sus. Adică, mai simplu: dincolo de calitățile sale de manager și artist (eventual) va trebui să fie pe placul celor puțini, chiar unici pe aici pe la Arad, care decid cine, cum și ce.
Se poate întâmpla ca prin șansă cel ales să corespundă și din punctul de vedere superior, respectiv să fie chiar un manager adecvat care știe ce înseamnă o Filarmonică – una dintre cele mai vechi de pe aici – și să fie și pe placul celor de care am pomenit mai sus. Deși, dacă stăm să ne gândim mai mult, cele două se cam exclud: unul care își face meseria cum trebuie și cum scrie la carte îi cam încurcă pe cei de sus care „cântă” după o cu totul altă partitură. Încheiem subiectul indicând elementul cel nou din primărie, cel care în înțelegere cu cel vechi și cel mai tare, stă la baza debarcării lui Orban.
Și ca să dăm un alt exemplu din domeniu, venim cu știrile care abundă mai nou despre muzeul arădean. Cele locale, din păcate, cele naționale mai sporadic așa, iar cele internaționale lipsesc în continuare. Cu toate că, așa cum am văzut cu ocazia repunerii în circuit a unor pânze valoroase care mucegăiau în pivniță, muzeul arădean are un potențial deosebit. Și nu ne referim doar la Kinema Ikon. Unul care ar putea într-adevăr influența modul în care este perceput Aradul de nearădeni.
De turiști, cum ar veni.

Pomenim de ei fiindcă am remarcat chiar și o întâlnire pe această temă. Sub bagheta – asta ca să nu ieșim de tot din tema principală – vicepreședintelui CJ Ionel Bulbuc, „reprezentanți” ai agențiilor de turism din Arad s-au întâlnit cu reprezentanții muzeului. În ideea promovării, presupunem noi.
Problema e ce și cum. Pentru ca să schimbi modul în care muzeul este perceput de arădeni și mai ales de cei care vin sau ar veni aici ca turiști nu ajunge să aduni niște oameni în fața unor tablouri. E nevoie de o strategie a instituției susținută financiar într-un mod adecvat. Cu alte cuvinte prima întrebare în cazul de față este: ce fonduri, câți bani alocă Consiliul Județean pentru acest scop. Și un mic amănunt: agențiile de turism arădene se ocupă înainte de toate cu ducerea arădenilor în alte locuri și mai puțin cu aducerea „străinilor” în Arad.
Având toate acestea și altele multe în vedere, realizăm că întâlnirea trâmbițată în presă a fost unul în bunul obicei al administrației arădene: hai să mai facem ceva să se vadă că lucrăm, hai să mai scrie ziarele și despre ceva bun. Nimic concret, nimic palpabil, nimic profesionist și adecvat.
Până când cei de la cârmă, cei care au decizia, nu înțeleg că ceea ce numim cariera individuală nu este singurul criteriu de mărire și mulțumire, că în politică și administrație servești interesul public și nu cel particular sau personal, ei, până atunci slabe speranțe ca ceva să se schimbe pe aici la modul adevărat.
Chiar dacă se mai schimbă câte un instrumentist, muzica va rămâne aceeași…