Alăturarea celor două nume din titlu este doar ca să ilustreze aberația.
Faptele:
Julian Assange, creatorul WikiLeaks, deținut de doi ani în Marea Britanie va fi extrădat pentru a putea fi judecat în SUA. Vina pentru care Assange stă izolat de societatea pentru care a înființat WikiLeaks de aproape zece ani – din 2012 la ambasada Ecuatorului din Londra, iar din 2019 la pușcărie – este simplă și evidentă pentru orice jurnalist care se respectă: a publicat pe portalul amintit documente care lezează interesele unor guvernanți, politicieni, înainte de toate cele ale celor din SUA. Cu alte cuvinte libertatea de gândire, opinie și expresie este acceptată de politicieni doar până când nu se îndreaptă împotriva lor.
Desigur, administrația americană are argumente. Numai că sunt aiurea și umflate cu pompa. Cum ar fi că prin publicarea unor documente ținute secret, Assange ar fi adus daune intereselor SUA, periclitând siguranța națională a primei puteri mondiale.
Fără să intrăm în amănunte – cine e interesat o poate face pe FB, în loc să se joace cu app-uri care îl fac mai frumos – argumentele americane sunt ipocrite și susținute doar de puterea brută. Problema de fapt se pune astfel: ce subminează interesul național? Minciuna, falsul, hoția ascunsă sau dezvăluirea acestora chiar dacă sunt comise de guvernul unei țări, de politicienii care formează puterea?
Curtea Supremă britanică a răspuns la această întrebare în modul său, atunci când în 10 Decembrie a decis extrădarea lui Assange. Cel care, după 10 ani de recluziune, se află foarte aproape de capătul puterilor. Și cel care a fost premiat, până și în această perioadă, de societăți și instituții care apără libertatea presei, fără să mai vorbim de faptul că în 2010 Time se gândea să îl numească omul anului.

În umbra acestei povești ce se întâmplă în/și cu presa din România pare o joacă de copii proști.

Copleșită de influență politică, susținută din bani interesați, cu greu găsești pe aici o redacție mai mare, mai importantă, în care independența redacțională să fie regula de bază. Jurnaliștii care țin la această independență s-au cam refugiat în redacții mici, de obicei online, noroc că noua tehnologie digitală face posibilă și realizarea unor publicații din bani mult mai puțini decât cele de pe vremea hârtiei atotputernice.
Ei însă, acești jurnaliști onești și profesioniști în același timp, se pierd în marea masă a lacheilor care mișună prin marile trusturi, indiferent că vorbim de presă scrisă, vorbită sau televiziune, plus variantele lor online, fiindcă dacă azi nu ești și pe online, nici nu exiști de fapt ca presă.

Rezultatul se vede de la distanță: meseria și-a pierdut farmecul – în anii 90-2000 a fi jurnalist era o onoare și o șansă – devenind bătaia de joc a puternicilor zilei. Ca rezultat direct, nici publicul nu mai dă doi bani pe presă, considerând că toți sunt o apă și un pământ. Faptele și opiniile prezentate onest și profesionist se pierd în corul scandalagios care se aude dinspre site-urile de socializare, cele care creează impresia pentru cei mulți că dacă sunt în stare să posteze zilnic ceva simpatic despre cățelul lor sau despre trandafirii din grădină, gata, nu mai e nicio diferență între ei și cei care scriu presă sau fac presă. În fond, pe FB, lângă postarea lor despre Cuțu e și știrea cu Șoșoacă care urlă la ziariștii italieni.

Și bine le face! Niște nenorociți și ăia care vin la ea pe ușa din dos s-o întrebe de sănătate. Mai precis de vaccin. Bine le-a făcut, trebuia să le facă și mai și!

Nu exagerez, parafrazez comentarii la articolele despre scandalul – deja internațional – declanșat de faimoasa – caracterizare proprie în engleză – senatoare a României.

Probabil majoritatea dintre cititori știu de incidentul dintre faimoasa senatoare și mai puțin faimoasă echipă de filmare de la RAI. Adică, televiziunea publică italiană.

Și aici nu vorbim despre modul vulgar, de țață isterică în care s-a comportat față de niște oaspeți în fond, ci de atitudinea ei față de presă și față de jurnaliști așa cum apărea ea cu această ocazie. A și spus-o, e drept în engleza de baltă caracteristică impostorilor care se cred vorbitori de limbi străine.

În timp ce jurnalista de la RAI încerca să explice polițiștilor români – modul lor de acțiune și intervenție este o altă poveste – că ei sunt jurnaliști, senatoarea României, urla la ea din capul scării mai abitir – se poate vedea in video – ca o femeie de moravuri ușoare care nu a fost plătită după serviciile ei: „I dont give a shit you are media”!
Pentru cei care sunt deranjați de engleza aproximativă, iată o traducere apropiată de sensul original: nu dau doi bani pe faptul că sunteți mass-media sau și mai apropiat și neaoș: mă cac pe voi de presă.
Dincolo de scandalul cu iz penal, atâta ar fi de ajuns ca într-un stat de drept faimoasa senatoare să își piardă calitatea de senator. Nici un pericol însă din moment ce majoritatea politicienilor și oamenilor noștri puternici, chiar dacă se exprimă mai atent, sunt de aceeași părere cu faimoasa senatoare Șoșoacă.

Ea nu face altceva decât să exprime, în modul ei aflat la marginea deranjului psihic, opinia generală despre presă a celor care, cred ei, ne administrează și ne conduc.
Unde? Aceasta este întrebarea!