Intrăm, ce vorbesc?, suntem deja în perioada anului în care nimic nu mai contează în afara sărbătorilor. Mai precis a pregătirilor, respectiv a diferitelor gesticulații privind importanța acestor pregătiri. Că e vorba de cumpărături sau curățenie, respectiv împodobiri, contează mai puțin, important e că cu toții suntem prinși de febra binefăcătoare a sfârșitului de an. Nici măcar presa nu ne mai interesează, eventual dacă e vorba de ceva senzațional, ceva legat de accidente, crime sau furtișaguri, oricum lucruri de care ne temem și suntem bucuroși că iarăși se întâmplă cu alții.

Nici pe FB nu mai umblăm ca să comunicăm, ci ca să ne arătăm cuprinși de această febră incomparabilă. Dăm cu like-ul doar acolo unde este strict necesar, să nu se supere omu’, eventual postăm o fotografie care ne înfățișează, zicem noi, în cea mai avantajoasă ipostază febrilă. În fond perioada e scurtă, după 1 Ianuarie se termină totul, trebuie din nou să luăm viața în piept așa cum e mai tristă, în frig, ploaie și cu amintirea cadourilor neprimite nici de această dată.

E momentul în care publicațiile online și nu numai își ridică mâna a neputință și lehamite și încep să publice, pe lângă aberații și catastrofe, topuri, sondaje, liste care ne arată cum e atunci și acolo unde nu se întâmplă nimic care să ne intereseze acum și aici.

Am aflat astfel nu de mult că numai austriecii sunt mai satisfăcuți, ca să nu spunem fericiți, ca noi în Uniunea Europeană (vezi AICI). Sondajul făcut de Eurostat a trecut precum gâsca prin apă în audiența mai sus menționată, cei mai mulți confundând cauza cu efectul, opinând că respondenții români erau deja în sărbătoare și nițel abțiguiți așa. Ș-apoi ar mai fi și întrebarea filozofică: ce este, de fapt, fericirea? Așa că mai lăsați-ne acum cu astfel de sondaje, lăsați-ne în nevoia noastră, vedeți că avem atâtea de făcut ca sărbătorile să iasă cât de cât acceptabil! Și mai lăsați-ne cu pozele din Bahamas și Coasta de Azur, acolo unde unii români cred că vor găsi în cele din urmă fericirea. Tocmai acum, de aniversarea nașterii Mântuitorului.

Hai, să vedem mai bine ultimul sondaj care ne arată încrederea românilor în liderii lor politici!

Vorba vine, lideri. E cât de cât important dacă ne gândim că imediat după terminarea sărbătorilor, după ce bem și ultima cupă de șampanie, încep alegerile.

Oricum, organele de presă, că nu le putem zice altfel, au trâmbițat în forță că pe primul loc al încrederii se află, da, normal, Mircea Geoană. Știți, cel de la NATO, cel înfrânt de Popeye, marinarul la alegerile prezidențiale de acum câțiva ani buni pe ultimul centimetru. Îl urmează Laura Codruța Kövesi, o știți și pe ea, e plecată și ea din țară.

Primul de pe listă care e pe bune în politica românească este Emil Boc, primarul de la Cluj, urmat, la mare diferență, de Marcel Ciolacu. La mică diferență după prim-ministrul în funcție vine speranța ghicitoarelor în cărți. Da, e vorba de Madam Șoșoacă, restul aproape că nici nu mai contează. Bine, normal după ce am pomenit de Simion Auritul, cel care are și el peste 20% din încrederea celor întrebați la sondaj. Dar după Gabriela Firea, cea pe care o știți de la TV, și înaintea lui Ciucă, generalul.

Nu-i o mirare că actualul prezident, aflat prin excursii africane, e după general, un pic peste 15%, în fond românii sunt doar fericiți, nu și proști, iar neamțul și-a făcut treaba, la revedere, adică: Tschüss!

Din discuțiile fără număr pe acest sondaj, nu reiese însă ceva foarte vizibil și evident. Faptul că nu este un sondaj al încrederii, ci al neîncrederii. Din moment ce nici unul vizat nu se apropie de cincizeci la sută din preferințe. Geoană, pe tron, având 36%, acest sondaj INSCOP ne arată în realitate cât de puțină încredere au românii în cei care susțin că îi reprezintă.

Și asta cu atât mai mult cu cât cei doi din față la ora actuală nu fac parte din politica românească, Geoană fiind la NATO, iar Codruța Kövesi procuror-șef la Parchetul European. Singurul politician neaoș cu peste 30% fiind primarul din Cluj, fost prim-ministru, dar pe vremea când președintele conducea țara de parcă ar fi fost o navă prinsă în furtună.

În concluzie, românii nu prea au încredere în cei care acum doresc să îi convingă de capacitățile lor de politicieni care merită să fie aleși la anul. Indiferent în ce poziție, în fond aici îi vedem aliniați la nivel național pentru postul din frunte, dar situația este la fel și la nivelele mai scăzute sau chiar locale.

E trist, trebuie să spun asta chiar dacă suntem în sărbătoare sau, mă rog, ne pregătim.

Pe de altă parte, poate fi un răspuns la sondajul anterior menționat. Cel cu fericirea. Dacă stăm mai mult să ne gândim puțin, tristețea cea mare este atunci când ești înșelat în așteptări, când descoperi brusc că nu este așa cum credeai sau presupuneai. Altfel spus, atunci când ți se înșală încrederea. Ei, românul se ferește de asemenea situații.

Și bine face. Dacă persistă, avem toate șansele să depășim Austria și la fericire…