Povestea începe încă din copilărie.

M-am născut prea mare pentru o lume atât de mică. Aveam peste patru kile, mama, o tânără finuță și fragilă, reușind cu greu să mă introducă în cercul ei de cunoștințe din lumea asta. Oricum, eram de pe atunci un lenios încăpățânat, aveam și capul mare, tot ce e mai nerecomandat în astfel de situații.

Dormeam de fapt, nici n-am scâncit, de urlat nici vorbă, așa încât doctorul a trebuit s-o liniștească pe mama, spunându-i să nu-și facă probleme, n-am nimic, numa că mă doare în cot de ce mi se întâmplă. De fapt, nici acolo, a completat omul oarecum încurcat.
Evenimentul s-a întâmplat la maternitatea din Chișineu-Criș, vizavi de sensul giratoriu pentru cei familiarizați.

A urmat o perioadă cruntă, pe care o știu din povestirile părinților. Probabil din cauza lenei mele congenitale, am contractat toate bolile posibile, fiind tratat astfel cu toate medicamentele aflate la îndemână. Noroc că bolile erau multe – suntem în anii cincizeci – iar medicamentele puține.

Injecțiile au devenit un coșmar. Numai cum vedeam seringa și începeam să urlu, ascunzându-mă după mama. Eram prea mic, nu aveam scăpare, dar făceam totul să scap de înțepătură. Am contractat toate epidemiile, m-am umplut de bube, pe la trei ani eram la contagioase la Sântana, când, la întrebarea disperată a mamei mele, un medic cu care se știa din școală i-a spus ca să o îmbărbăteze, vorba vine: stai liniștită, dacă scapă acum, nu va mai știi ce înseamnă boala până la adânci bătrâneți.

Omul știa ceva. De atunci, o viață de om, am mai fost în spital de două ori. Odată pentru o așchie metalică care mi-a intrat în ochi, a doua oară pentru o operație banală de hernie.

Am trecut și prin covid fără prea mari probleme. Imediat după apariția virusului, în primăvara anului trecut. Dar asta nu m-a oprit să mă vaccinez atunci când acest lucru a devenit posibil, la ora actuală având trei, inclusiv cartea verde care certifică toate acestea.
Numai că mai nou am înțeles că am greșit.

Ce să fac, asta este, am crezut prea tare în știință și în doctori, neglijând informațiile colaterale care parcă mă înconjoară de o vreme. Nu i-am acordat atenția necesară nici lui Billy Gates, nici machiavelismelor sale, fără să mai vorbim de vrăjitoriile lui Mark Zuckerberg. Credeam că oamenii nu mai cred în vrăjitori și vrăjitorii, că s-au mai deșteptat, în fond dacă se bucură de creațiile lui Gates și Zuckerberg – de calculatoare și FB vorbim aici – nu au cum să îi vadă aducătorii tuturor relelor de pe lume.

Nu am realizat că sunt în epicentrul conjurației mondiale care doar asta urmărește. Să mă deturneze de pe calea cea dreaptă. Să mă încurce și să mă facă să mă tem pentru viața mea și a celor la care țin. Să nu mă pot duce când vreau eu la supermarket și la Mall. Să cumpăr ce și cum vreau eu, eventual chiar la promoții. Ș-apoi să fac rost de bani destui ca să îmi petrec câteva săptămâni pe an pe niște plaje mai ieftine așa prin Turcia sau Grecia. Eventual Italia sau Spania, la rude. Să mănânc ce și cum vreau, să beau ce îmi place. Oriunde și oricând. Să stau pe o terasă și să-mi scald ochii în priveliștea celor mai nenorociți ca mine.

N-am fost atent la semnele care indică cât se poate de clar că toți cei care îmi vor binele de fapt îmi vor răul. Inclusiv doctorii aceia care s-au luptat pentru viața mea peste trei ani. Și cu ce folos? Trebuia deja să-mi dau seama de asta de la școală. Eu învățam, alții se fofilau. Eu acum mă tem de ce ar putea aduce ziua de mâine, ei sunt prin posturi calde și bănoase, fără griji pentru zilele care le-a mai rămas. Nu trebuia să-mi fac nici dinții! Cine știe ce substanțe și chipuri mi-a pus dentista în maxilare.

De fapt, nici la frizer n-are rost să mă mai duc! Totul e cusut cu ață albă. Ăia se fac că te tund, te rad, dar de fapt te împroașcă cu tot felul de substanțe. Neverificate, produse de Big Farma și altele tot așa. Îți iau banii, dar părul se rărește, până la urmă cade și ajungi chel și cu banii luați.
Exact așa acum și cu masca. Unii se îmbogățesc, alții o poartă și se sufocă. De fapt, nu virusul, ci masca, ca să fie clar. Încep să îmi dau seama că toată viața am fost dus de nas. De profesori, doctori, nemaivorbind de avocați și alți șmecheri de teapa lor.

Că e bine să învăț, să știu cât mai multe, să am grijă de sănătate, de ce mănânc, cât și cum. Numa să aibă ei bani și să se dea mare de câte știu și câte îmi spun. Nemaivorbind de avocați și alții care, cică, se pricep la legi…

Ce lege e asta, Domnule, să porți mască, chiar dacă te sufoci de tuse și muci? Virusul intră, dar n-are pe unde să iasă! Să nu te poți duce la un film sau la o nuntă, un botez, ceva unde să te simți bine printre ai tăi?

Asta, este, m-am luminat. Dă-i naibii pe deștepții care din asta trăiesc. Că sunt sau se cred mai deștepți ca alții.

Uite, cazul meu, este evident că vaccinurile astea m-au prostit. Înainte nici prin cap nu-mi treceau astfel de gânduri. E momentul să strig în gura mare: nu vă mai vaccinați, uitați-vă la mine, vă prostiți de tot! Iar dacă ați fost și înainte, nu mai aveți nicio scăpare!

Iar vaccinul împotriva prostiei încă nu s-a descoperit.

Așa rămâneți…