Nu mă băgam, având în vedere că mi-am petrecut trei sferturi din viață în învățământ.

Numai că mai nou nu trăim în real, ci în virtual, ca să nu spunem suprareal, iar acolo orice este posibil. Și de rău, și de bine.

Și cum vă spuneam, acum am dat de bine, văzând nenumărate postări revoltate de modul în care au fost organizate festivitățile de deschidere a anului școlar. De parcă nu ar avea și așa destule probleme învățământul din România. Dincolo de pozele deja arhicunoscute cu prezidiul din fața careului din care nu pot lipsi politicienii, preoții și polițiștii, am văzut una, de la o școală din Cluj, unde, așa cum se spunea în postare, invitații au fost nițel mai altfel: muzicieni, artiști, sportivi de performanță, adică adevărate exemple, nu simboluri ale puterii dintotdeauna.

Da, e o poveste veche, cimentată în comunism, acolo unde educația, școala, era un element de bază al ideologiei de partid, un instrument esențial al propagandei și al manipulării din fragedă pruncie.

Între timp însă au trecut trei decenii, copiii de atunci sunt maturi, unii chiar bunici, dar, din câte se pare, nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește concepția despre lume și viață – asta ca să folosim o expresie mult uzitată în comunismul românesc – și cu atât mai puțin în ceea ce privește educația și învățământul.

Ne plângem că școala românească a ajuns sub curul broaștei, învățământul a devenit o fabrică de diplome, iar profesorii, ultimii oameni de care mai avem nevoie din când în când. Nemulțumirea e mare, dascălii cerșesc înțelegere și bani, iar dacă te uiți la prezidiul din școli la serbările de început de an școlar, începi și să înțelegi unde e hiba. Nu s-a schimbat mare lucru de la Ceaușescu încoace, directorul sau directoarea este în continuare înconjurat sau înconjurată de activiști de partid, inspectori puși de aceste partide, câte un polițist în uniformă care citește cu greu de pe o hârtie scrisă de alții, plus nelipsiții preoți.

Așa începe școala în continuare, ce să creadă copilul din clasa a I-a care dă de această realitate?

Păi, îi devine evident, fără să își dea seama pe loc, că tatăl său, șofer și mămica, casieră, nu reprezintă mare lucru, pentru că dacă vrei să ajungi ceva în viață, trebuie să te faci politician, polițist, eventual popă. Desigur, cu meseria asta pomenită ultima sunt anumite probleme, dar până la urmă se rezolvă și alea, în fond toate se rezolvă dacă ai pe cineva undeva și care vorbește pentru tine. Și în loc de tine…

Chiar dacă citești greu, înțelegi și mai greu, iar singura ta distracție rămâne FB-ul și întâlnirile cu băieții și fetele de o seamă cu tine.

Altfel spus, vorbim mult, ne dăm cu părerea în toate, dar când vine vorba de ceva serios și pe bune, alunecăm mereu în falsitate. În parăzi și ceremonii chemate să înlocuiască realitatea sordidă și despre care nu dorim să vorbim, eventual să facem bancuri. Trecând mult prea ușor, chiar vinovat de lejer peste esența educației și a învățământului: pregătirea pe bune pentru viitor, în spiritul valorilor și competențelor adevărate.

Da, vorbim despre acele valori care fac din doctor un adevărat salvator de vieți, din inginer un meseriaș care știe exact ce are de făcut, iar din dascăl acel model al omului învățat și gata să își dea mai departe cunoștințele. Ne plângem toată ziua de sistemul sanitar, de constructorii care fură asfaltul, de afaceriștii care te scapă de bani și nu pun nimic în locul lor, de parcă nu am realiza și nu vom realiza niciodată că toate acestea încep cu școala.

Cu minciuna cea mare cu care îi întâmpinăm pe copii chiar la începutul anului școlar, arătându-le falsele valori după care ne-am ghidat noi până acum: autoritatea nebazată pe cunoștințe, locvacitatea bombastică care nu spune nimic, idioțenia cotidiană a impostorului.

Pentru că dacă e de invitat cineva în prezidiul serbării începutului de nou an școlar, acela nu este politician, decât poate prin excepție, polițist cu atât mai puțin, iar despre popi ce să mai vorbim într-un învățământ care se declară laic, dar se roagă să nu afle nimeni treaba asta.

Invitații ar trebui să fie, așa cum am aflat tot dintr-o postare cu această ocazie, oameni de știință, cercetători, artiști de valoare, meseriași de excepție, ori chiar sportivi care au realizat performanțe adevărate.

Foto: Branding Factory Romania / Facebook

Adică chiar oameni care reprezintă valoarea. Cea autentică, nu pseudovalorile care ne inundă mai nou din toate colțurile și robinetele, ajunge să apeși pe un buton să te lovească impostura și minciuna drept în față.

Desigur, până când politicienii noștri, vorbesc acum doar de cei locali, nu realizează că nu trebuie să se înghesuie la serbările de început de an, ci să termine renovarea clădirii Colegiului Național „Ghiba Birta” începute încă în secolul trecut, parcă, totul e în zadar. Vorbe și gesticulații de impostori cu diplomă și care asistă, cu un zâmbet parșiv în prezidiu, la decăderea unei școli de tradiție și de bază din oraș.

Și astfel, în loc să își facă treaba pentru care au fost aleși, asistă, dar de fapt contribuie la mizeria din ce în ce mai adâncă a educației și a învățământului în țară.

Cum adică să ai pretenția să devii model pentru copii, din moment ce tu ești tocmai exemplul negativ?