Emilian Pintea, ziarist, consultant: Închide televizorul și dă inima mai tare! Vezi apoi ce înseamnă exact pandemia asta pentru tine

    de | 19 aprilie 2020, 5:59 PM | Contributors | Opinii

    0

    Închide televizorul și dă inima mai tare! Vezi apoi ce înseamnă exact pandemia asta pentru tine.

    Când m-am mutat din Arad la București am avut o sută de motive. Mulți de-acasă îmi spuneau că bine am făcut: de-acolo se dă ora exactă, îmi spuneau. L-am adoptat și pe acesta așa că de câte ori apoi, prietenii arădeni mă gratulau cu apelativul mitic îi întrebam brusc cât e ceasul. Ești sigur că e exact atât, îi întrebam apoi. După ce îmi confirmau, privindu-i cu gravitate le ziceam: ei bine, gândește-te că de fiecare dată, ora asta exactă care o vezi tu pe ceas la Arad, eu ți-o dau din București. Se luminau apoi, confirmând-mă cu un atât de ardelenesc „biiine, mă!”

    Ieri am plecat de dimineață spre o piață din apropiere să nu risc vreo criză a ridichiilor în Noaptea de Înviere. În vremuri de pandemie, cel mai nasol lucru în privința ridichiilor e că nu îți poți face stocuri.
    Era dimineață devreme iar eu treceam singur pe Calea Victoriei. Acum o lună, simbol al dezastrului aglomerației urbane bulevardul era plin de soare și plin de mine. Cel mai ades. Rareori câte o apariție trecatoare: subofițerul de la poarta Ministerului de Interne, o mașină, nebuna cu părul vâlvoi care de fiecare dată îmi zice sarutmâna și la care îi răspund la rându-mi sarutmâna, un alergător matinal. Cel mai ades, perioade constante de timp, bulevardul, eu și soarele.
    Ajungând în dreptul Fundației Carol I cea situată chiar vis-a-vis de Palatul Regal, deodată peste Calea Victoriei și peste mine s-a revărsat o muzică atât de melodioasă și minunată, cuprinzătoare și necontemporană, încât preț de 20 de secunde cât a durat, am trăit acolo, în soarele dimineții, cea mai tâmpită și siropoasă declarație de dragoste pe care mi-a făcut-o vreodată un alt oraș decât Aradul. Și nu oricine: diva ăsta de București.
    Știu că sunt localnici care au trecut de sute de ori pe sub ceasul de sub cupola Fundației Carol I dar din cauza poluării fonice dintr-o perioadă ” normală” habar nu au că el cântă. Și cât de frumos cântă! Mă uit la el, îi fac cu ochiul soarelui, îi arăt și ne punem amândoi pe râs: nouă fără zece.

    Într-o zi am să mă întorc la Arad. Nici mai deștept, nici mai bogat, cu siguranță ceva mai bătrân. Voi veni însă cu povești fabuloase, despre tot felul și o poveste nemaiauzită cum că nici la București nu se dă neapărat mereu ora exactă, și că uneori, dar numai în condiții extraordinare și doar pentru cei aleși, ceasurile cântă, ceasurile chiar cântă și vremurile cântă.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.