vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Casa cu lacăt, o emblemă a orașului, va avea un nou proprietar, iar butucul cândva furat va avea o replică

    de Raluca Medeleanu | 19 iunie 2018, 11:28 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Arad City Guide)

    Casa cu lacăt de pe str. Tribunul Dobra nr. 7 va avea noi proprietari, însă în ciuda intenției Administrației locale de a achiziționa imobilul, nu este vorba de Primăria Municipiului Arad. Clădirea rămâne privată, însă în colaborare cu municipalitatea, simbolistica clădirii va fi repusă în valoare.

    În cadrul ședintei CLM de marți, viceprimarul Levente Bognar și-a exprimat dorința Primăriei de a colabora cu noii proprietari, protejând astfel simbolul Casei cu lacăt. Potrivit viceprimarului, butucul care a fost furat în 1994 și recuperat, apoi depus spre păstrare la Muzeul de Artă din Arad pentru a nu mai fi furat din nou, va avea o replică și va fi amenajată la locul inițial, în colțul clădirii, în spatele lacătului.

    Clădirea denumită „Casa cu lacăt” reprezintă un important obiectiv turistic al orașului Arad, care amintește de evenimentele revoluţionare din anii 1848-1849. Aici funcționa în trecut reşedinţa poliţiei secrete imperiale austriece, iar în pivniţa casei erau întemnițați numeroşi revoluţionari, scrie Arad City Guide.

    Istoric

    Clădirea a fost ridicată în jurul anului 1815 de către Iosif Winkler, un puternic comerciant vienez. La început, clădirea a fost centrul breslelor arădene, aceste organizaţii având tradiţii vechi în regiune. Întâia breaslă arădeană a fost înregistrată în catastifele Aradului în preajma anului 1706 – Breasla Cojocarilor.

    În colţul dinspre piaţa Plevnei, clădirea are o nişă care până în 1994 adăpostea renumitul Butuc de fier – un butuc de lemn învelit în tablă, realizat după un model tipic vienez de sculptorul timișorean Moritz Heim. Butucul breslelor a fost confecționat în anul 1827, la comanda unui comerciant macedo-român pe nume Andrei Trandafir. Acest tip de butuci se găseau în oraşe precum Viena, Buda, Bratislava, Oradea, Timişoara şi altele.

    Istoria locală atestă faptul că butucul avea o simbolistică aparte în viaţa și activitatea breslaşilor arădeni. Calfele, pentru a dovedi faptul că au trecut prin Arad, treceau pe la acest centru al breslaşilor pentru a bate câte un cui în renumitul Butuc. Fiecare cui avea un cap distinct, reprezentând o ștampilă caracteristică respectivei calfe. Obiceiul s-a păstrat până în anul 1872, când a apărut legea care a desființat breslele.

    Strada Tribunul Dobra, pe care se află clădirea, a trecut prin evenimentele fulminante ale revoluției din 1848-1849. Pe această stradă s-au purtat lupte sângeroase în data de 8 februarie 1849, între gărzile naţionale orăşeneşti şi trupele austriece, care luaseră sub asediu Cetatea Aradului. După sfârșitul Revoluţiei Paşoptiste, în clădire a funcţionat Poliţia Secretă Imperială Austriacă, iar în subsolul edificiului au fost închişi numeroși revoluţionari.

    Arhitectură

    Clădirea a fost ridicată în 1815, fiind mai apoi supraetajată în anul 1851. Faţada a suferit mai multe modificări în decursul timpului. Clădirea prezintă două etaje superioare și o curte interioară. În prezent, ea adăpostește locuințe familiale la etajele superioare și câteva societăți comerciale la parter.

    Legendă locală: cel care reușește să deschidă lacătul, va primi clădirea drept recompensă

    În privința subsolului clădirii, există varii legende ale locului, conform cărora armata ar fi întreținut o serie de tunele secrete, care erau conectate cu interiorul Cetății Aradului, însă aceste zvonuri nu au fost adeverite niciodată.

    Nişa ce adăpostea „Butucul de fier” a fost protejată de o bară metalică, închisă în lateral cu un lacăt. Acest detaliu a consacrat clădirea cu titulatura „Casa cu lacăt”. Potrivit unei alte legende a locului, proprietarul clădirii ar fi spus la inaugurare că aceluia ce va reuşi să deschidă lacătul respectiv i se va da întreaga clădire drept recompensă. Butucul restaurat se află astăzi expus într-una din sălile Muzeului de Istorie al judeţului Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.