Una dintre figurile proeminente ale Aradului este creatoarea Eli Lăslean, a cărei carieră se află într-un adevărat apogeu, creațiile sale vestimentare fiind purtate de personalități marcante din țară. Una dintre cele mai noi „abonate” ale doamnei Lăslean este tocmai prima doamnă a României, Carmen Iohannis, care i-a prezentat toaletele și Brigittei Macron, soția președintelui Franței, dar lista continuă cu Simona Halep, Nadia Comăneci, Angela Similea sau Mădălina Manole.

În acest weekend, Eli Lăslean a celebrat 25 de ani de activitate, organizând două evenimente, amândouă desfășurate în Colegiul Național „Moise Nicoară”, unde aceasta a absolvit liceul. Vineri seară, holurile școlii au găzduit o petrecere, unde arădenii apropiați creatoarei de modă au venit să o felicite, iar sâmbătă dimineață, Eli Lăslean a organizat un atelier de modă pentru elevii Colegiului (vezi galeria foto de la finalul articolului), atelier organizat împreună cu un croitor profesionist numit de către elevi doar „domnul Decebal”, Codruța Stoica – prodecanul Facultății de Design de la UAV, Claudiu Ionescu – decanul aceleași facultăți, Ondina Turturică – asistent universitar și Ileana Sălăjan – profesor la Colegiul Național „Moise Nicoară”. În timpul acestui atelier, am abordat-o câteva minute pe Eli Lăslean pentru a afla cum consideră ea că s-a schimbat percepția pe care o au oamenii asupra modei, de-a lungul experienței sale de 25 de ani în domeniu.

– Ce v-a determinat în primul rând să luați drumul modei?

– Dorința de a vedea o imagine frumoasă a femeii. Cred că de fapt în spatele tuturor acțiunilor este nevoia mea de frumusețe. Am constatat că îmi face foarte bine și asta am realizat de-abia în momentul în care am fost obligată să stau într-un spital în care am văzut multe răni, multă durere. Am ieșit aproape bolnavă după niște luni pe care le-am petrecut la patul soțului meu muribund și am avut o nevoie de a-mi umple sufletul cu frumusețe și îmi amintesc foarte clar cum, mergând la o expoziție, în București, îmi venea să îmbrățișez pardoseala de marmură, coloanele de o frumusețe clasică și de un rafinament care mă umpleau… și atunci am înțeles. Reacția mea la mizerie, la urât… mă rog, în România, acum cincisprezece, douăzeci de ani era foarte rău în spitale și cred că este în continuare, în unele… și am avut o reacție la toate imaginile acelea dure și dramatice, până la urmă. Pentru mine, frumosul este o bucurie și l-am căutat permanent. Și a fost întotdeauna la îndemână, nu îmi dau seama de unde am această manualitate. Când văd un material, parcă îl simt, parcă îmi vorbește, se întâmplă un soi de reacție chimică între mine și materiale…

– Ce amintiri aveți de la prima dumneavoastră prezentare de modă?

– A fost foarte mare emoție și a fost un experiment. Toată viața cred că am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată, adică mereu am descoperit un nou drum sau m-am apucat să-l descopăr. Nu știu, nu am făcut niciodată o prezentare de modă ca prima pe care am făcut-o și a ieșit un lucru extraordinar de frumos. Aplauzele celor din sală mi-au dat multă încredere și mi-au dat curajul să pornesc pe acest drum pentru a dezvolta un business.

– Ați avut un idol la început?

– Nu.

– Pur și simplu ați experimentat?

– Da. Pur și simplu am experimentat. Dar dacă se poate numi idol, am avut un personaj care m-a inspirat și care a fost în mintea mea mulți ani și rămâne în continuare. Este Emma Harte din „Prețul Succesului”. Romanul scriitoarei Barbara Taylor Bradford m-a inspirat foarte mult și personajul Emmei Harte m-a făcut să mă identific cu acea femeie tenace care, chiar dacă a pornit defavorizată, a avut ambiția să ajungă la succes, să se bucure de succes, să se dezvolte și să aibă succesul pe care nimeni nu-l prevedea.

– De-a lungul timpului, cum ați simțit că s-a schimbat moda?

– Foarte mult s-a schimbat.

– În ce fel, în bine, în rău?

– Într-o anumită „zonă” a societății s-a schimbat în foarte bine. Din păcate, într-o altă zonă a societății, unde este proliferată subcultura, ca să nu zic incultura – pentru că o cultură există, doar că există o cultură a kitsch-ului -, acolo, din păcate, asistăm la niște aspecte care, personal, nu îmi plac și nu le agreez, dar, din păcate, ele există și nu putem să le ignorăm. Deci, pe de o parte, în „zona” oamenilor educați, a celor care citesc și ascultă, să zicem, muzică clasică, sau, mă rog, au un sistem de valori autentic și onorabil, ca să spun așa, lucrurile au evoluat foarte frumos. Sunt foarte multe femei excepțional îmbrăcate, corect îmbrăcate…

– Dar mai simțiți că femeia este, în ziua de astăzi, acel simbol al sublimului? Parcă s-a atenuat…

– Nu, nu mai simt. Așa este, s-a atenuat foarte mult dorința de a te manifesta ca femeie printr-o apariție deosebită.

– Care credeți că e cauza?

– Păi, este mileniul vitezei în care trăim și al internetului și al aglomerării vieții noastre. Majoritatea femeilor de succes, inteligente, sunt extraordinar de ocupate. Aproape zilnic aud un comentariu: «m-am pregătit să vin la tine, aveam totul pregătit, dar în ultima clipă nu am putut să mă încadrez pentru că a trebuit să merg acolo, să rezolv aia…». Uite, și aseară, la eveniment, îmi spunea prietena mea că avea trei rochii pregătite în mașină, dar nu a mai reușit să vină fiindcă clientul cu care avea un business a întârziat mult și nu a mai reușit să vină la mine…

– Deci acest stres produs de activitățile profesionale…

– Este un stres generat de viteza mileniului în care trăim. Femeia se adaptează foarte repede acestor schimbări și foarte accentuat își face astfel prezența stilul sportiv. Tot mai des vedem femei încălțate în pantofi de sport sau balerini, ceea ce în urmă cu câțiva ani, îmi aduc aminte, chiar doream să introduc balerini în România și nu am avut niciun succes acum vreo șapte, opt ani…

– Toate purtau tocuri…

– Da. Iar acum tot mai multe femei văd că adoptă acest stil confortabil pentru că, până la urmă, noi suntem niște luptătoare care trebuie să facem față tuturor obiectivelor pe care noi ni le adjudecăm și… asta e. Deci văd o scădere a interesului pentru haină în detrimentul confortului, sau a ieșirii la o masă cu prietenii. Lucru care nu mi se pare chiar ok, pentru că de multe ori bugetul nostru se consumă pe niște lucruri care nu știu ce importanță au, dar, mă rog, fiecare este liber să-și stabilească obiectivele și maniera în care își petrece timpul. Un lucru care și-a făcut foarte tare simțită prezența în România este comerțul acesta al magazinelor second-hand. Mie personal mi se pare o chestie absolut deplorabilă să mergi să porți hainele pe care le-a purtat altcineva, atâta timp cât nu ești un om al străzii, nu ești un om care ai o situație materială precară, ci pur și simplu te gândești că faci o economie pentru că iei o chestie ieftină. Când pui haina pe tine și tu ești un om capabil să ai o casă, o mașină, cred că bugetul pe care îl aloci hainei care stă pe pielea ta trebuie să fie, totuși, altfel dimensionat încât să nu trebuiască să cumperi hainele aruncate de alții. Aici mă doare foarte tare, pentru că văd că a prins această modă, nu mai comentez mai departe…

– Parcă nu se mai consideră că este nevoie să pui atâta preț pe imagine. Poate se face confuzia că dacă pui preț pe aspectul fizic, ești superficial…

– Nu despre asta e vorba. E vorbe de dorința de a face economie. Avem o înclinație extraordinară înspre lucrurile ieftine și nu mai avem principii. Eu personal nu aș îmbrăca o bluză, o fustă, dintr-un coș, pe care nu știu cine a îmbrăcat-o, doar că mă costă 10 lei și mă gândesc că ce afacere am făcut. Nu mi se pare normal că, în același timp, mergi la restaurant și într-o seară cheltui 100 lei sau 200 lei pe mâncare…

– Deci este o răsturnare a valorilor.

– Bineînțeles. Și nu mi se pare normal deloc pentru că haina este intimitatea ta, o pui pe pielea ta, pe corpul tău. Ne-am obișnuit să ne îmbrăcăm de la coșul de gunoi al Europei și nu este ok. Ne cumpărăm draperii cu mii de euro și nu ne cumpărăm o haină care ne reprezintă. Mă rog, fiecare consideră cum consideră. Aici se vede că nu avem o tradiție și a venit peste noi libertatea. De multe ori, banii au venit la oameni care nu au de unde să cunoască niște principii sau reguli de „standing”, pentru că într-o societate civilizată sunt lucrurile care nu se discută și mai este și proverbul acela care mie-mi sună de multe ori în urechi: „noblesse oblige”, adică dacă vrei să fii un om respectabil, trebuie să te comporți într-un fel, să adopți un anumit stil de viață.