Elevii arădeni, pe podium la concursul național de eseuri și orientare în carieră „Next Generation”
Radu Preda, elev al Colegiului Național „Moise Nicoară” și Amina Miclean, elevă la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Tichindeal”, au participat la etapa națională a concursului de eseuri și orientare în carieră „Next Generation”, desfășurată la Baia Mare. Munca lor, coordonată de inspectorul școlar educativ al I.S.J. Arad, Camelia Moler, a fost recompensată pe măsură, Radu Preda obținând titlul de „Mister Next Generation”, iar Amina Miclean ocupând locul III.
Radu Preda a impresionat atât juriul, cât și participanții la concurs prin cunoștințele din sfera temei abordate în competiție, dar și prin priceperile, deprinderile, competențele și abilitățile dovedite în cadrul probelor diverse de concurs și a atelierelor de lucru la care a participat.
Alături de cei doi elevi participanți din Arad a fost și Szilvia Talpai, eleva Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, în calitate de membru voluntar în echipa de organizare a etapei naționale „Next Generation”.
Concursul, înființat în anul 2002, este prevăzut în Calendarul Activităților Educative 2019 finanțate de către Ministerul Educației Naționale. Din fiecare județ sunt invitați să participe doi elevi din clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, însoțiți de un cadru didactic care a desfășurat activități de consiliere în carieră. Pentru înscrierea în etapa județeană, elevii au trebuit să realizeze un eseu narativ cu titlul „Eu și viitoarea mea carieră”.

Radu Preda („Mister Next Generation”) și Amina Miclean (locul III)


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)