vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Elefănțelului” Bimbo i-a intrat apa în chiloței și s-a decis: comuna Livada va fi stațiunea estivală cu ăl mai mare aqualand din România! (Foto)

    de O. Peniță | 19 iunie 2020, 11:02 AM | Pamflet | Recomandările editorilor

    0

    Curg fotografiile cu localitatea Livada, pe rețelele de socializare. Nu, nu e vorba că administrația din localitate ar fi lansat un mega proiect de infrastructură în urma căruia cetățenii din Livada nu vor mai avea probleme cu utilitățile, că vor avea asfalt pe toate străzile, că vor fi investite sume de milioane. Nu! E vorba că Bimbo e atât de mândru de aqualand-ul inaugurat pe mai toată suprafața comunei, în chiar aceste zile în care cerul se revarsă asupra pământului, încât lui, primarului, nu îi mai vine să iasă din apă. E atât de bine și e atât de curată apa de pe străzile și locurile de joacă din Livada, încât mai că edilului îi vine să transforme comuna în stațiune estivală. Și probabil știți cum e cu stațiunile acestea estivale: mergi când vrei, pleci când vrei, nu te știe nimeni, nu te caută nimeni, nu ai nicio responsabilitate, nici chiar aceea de primar, decât „datoria” să te odihnești și să te distrezi non-stop, în timp ce alții, cu concedii legale, în termen, muncesc.

    Cam așa și cu administrația din Livada în zilele astea. E de negăsit… a intrat pur și simplu la apă și degeaba urlă cetățenii că nu au de unde să-și cumpere cizme de cauciuc pentru a merge la magazin sau că se pot îneca pruncii în chiar locul de joacă făcut prost în schimbul unor plăți generoase plătite de administrație, că… Bimbo tace! Îi place în apă chiar dacă a intrat îmbrăcat și s-a udat… peste tot!

    No, vedeți cum e cu stațiunile estivale? Nu trebuie vidanjă sau pompe să scoți apa, nici măcar să-i urechezi pe ăia de la firmele pe care le-ai plătit cu bani mulți, luați de la cetățenii care plătesc impozite, ca să facă lucrări de proastă calitate, nu trebuie nimic. Nici măcar nu trebuie să ieși „de pe cameră” când plouă torențial. Asta pentru că ești un turist care nu are nicio responsabilitate, decât să se distreze în timp ce alții îl înjură…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.