După ani și ani de tărăgănări, certuri și acuzații din toate părțile, iată că azi s-a produs o indubitabilă minune și, chiar dacă după un evident scandal de care nu se poate duce lipsă într-o ședință a Consiliului Local Municipal, s-a votat în unanimitate amplasamentul final al Monumentului Marii Uniri: în fața clădirii Consiliului Județean Arad, de pe strada Corneliu Coposu, iar asta după ce vineri deputatul PSD Adrian Todor trombonea arădenii din nou cu amplasarea acestuia pe lac și crea „panică” acuzând Admnistrația că va pierde monumentul.

Supunerea la vot a locației finale a venit după ce, chiar în acest weekend, sâmbătă seara mai exact, a sosit răspunsul Ministerului Culturii la adresa Primăriei Arad, care a cerut lămuriri despre obligațiile pe care le are Aradul față de ridicarea acestui monument.

Dar să o luăm de la început cu această epopee a scandalalului pe tema Monumentului Marii Uniri:

Sculptorul Florin Codre a fost ales prin concurs să realizeze monumentul în anul 2007, care ar fi trebuit inaugurat la 1 Decembrie 2012. Însă, după cum știm, lucrurile nu au fost așa. După ce cazul a fost investigat de DNA și Ministerul Culturii a depus o plângere penală pe numele sculptorului, Florin Codre a anunțat că lucrarea va ajunge din China (unde a fost realizată) în România în august 2014. A ajuns chiar atunci la portul din Constanța, dar câteva dintre piese s-au deteriorat și au fost refăcute. Bucățile au ajuns apoi pe ferma sculptorului care solicita 400.000 lei suplimentari (pe lângă cei 10.000.000 lei încasați) pentru transportul la Arad. În octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis că sculptorul Florin Codre trebuie să transporte şi să amplaseze monumentul în Arad. Acesta însă a refuzat să aducă bucățile monumentului la Arad (nu le-a adus nici în ziua de azi), acuzând locul amplasării (pe vremea aceea Lacul Pădurice, culmea, propus inițial tot de el!) și chiar „anumite organizații secrete maghiare” care ar putea deteriora lucrarea sa.

În perioada următoare, problema cea mare a fost locul amplasării. S-a luat în calcul terenul fostei fabrici „Tricoul Roșu”, Piața Catedralei, Piaţa Revoluţiei (în fața Primăriei) și, într-un final târziu (abia în 5 aprilie 2018), s-a decis că va fi amplasat în fața Consiliului Judeţean Arad, în locul atelierelor UAP, loc propus în primăvara anului trecut de către arhitectul Gheorghe Seculici. Însă doar indicarea acestui loc nu a fost destul, iar până la votarea efectivă în consiliu a noului amplasament, primarul Gheorghe Falcă și deputatul PSD Arad, Adrian Todor, au ținut să mai „tragă” o tură de scandal în presă, trimițând săptămâna trecută fiecare câte un comunicat prin care fiecare acuza partea cealaltă de tărăgănarea amplasării Monumentului. Tipicul de scandal de care se folosesc cei de la putere pentru a își continua eterna luptă politică.

Să revenim la subiectul actual, la ședința de astăzi, 16 aprilie.

Pentru început, menționăm că primarul Gheorghe Falcă a fost absent, căci se află în aceste zile la Comisia Europeană de la Bruxelles, astfel că cele mai multe lămuriri au fost oferite de către viceprimarul Aradului, Călin Bibarț și de secretarul Lilioara Stepănescu. Bibarț a dorit să clarifice și unul dintre subiectele care au stârnit poate și cele mai multe certuri de-a lungul timpului, anume a cui responsabilitate este amplasarea efectivă a monumentului: a municipalității, a Ministerului sau a sculptorului? Potrivit viceprimarului, sentința judecătorească a Tribunalului din București indică foarte clar să artistul trebuie să se ocupe atât de transportul cât și de amplasarea monumentului la Arad.

În ceea ce privește ultima locație aleasă, Primăria Arad a trimis săptămâna trecută o scrisoare adresată Ministerului Culturii prin care a atras atenția asupra faptului că nu există convenții între municipalitate și Ministerul Culturii sau între municipalitate și artist, astfel cerându-se lămuriri cu privire la cheltuielile care sunt impuse în contract și despre amplasarea pe cele două variante rămase (în mijlocul lacului de la Pădurice și în fața Consiliului Județean). Răspunsul de la Minister a venit chiar în această dimineață (în fapt, sâmbătă, însă azi a fost înregistrată), astfel că s-a întocmit de urgență și ședința CLM. În răspunsul Ministerului, printre altele, s-a făcut referire la această hotărâre judecătorească ce îl obliggă pe Florin Codre să suporte cheltuielile transportului și amplasării și referiri la contractul de comandă din 2007 care stabilește amplasarea în „zona lacului”. Astfel, reprezentanții Ministerului Culturii au conlcuzionat că amplasarea în fața CJA-ului nu influențează condițiile contractuale cu autorul, căci este tot în aceeași zonă discutată inițial. De asemeanea, Ministerul a spus că municipiul Arad are obligația să pună în valoare Monumentul Marii Uniri și a menționat că este important ca prin această reamplasare să nu se înregistreze o diferență de costuri. Viceprimarul Bibarț a opinat că, din contră, relocarea monumentului în acest punct chiar va scădea din costuri.

Un lucru care a rămas însă complet nediscutat a fost cine se va ocupa de demolarea atelierelor UAP existente pe locul în care va apărea (nu se știe când) monumentul, iar un alt lucru care a rămas oarecum „în aer” este dacă Primăria Arad va realiza la timp toată documentația necesară, acest aspect al problemei îngrijorând-o și pe prefecta Aradului, Florentina Horgea, care a luat într-un final cuvântul, chiar dacă a fost nevoită să aștepte mai mult de 10 minute, după intervențiile pe care le-au avut deputatul Adrian Todor și consilierii Beniamin Vârcuș și Marin Lupaș. Aceasta a cerut lămuriri din partea departamentului tehnic al Primăriei Arad.

„PUZ-ul, documentațiile… executivul își asumă această responsabilitate în fața dumneavoastră”, a spus Lilioara Stepănescu.

Cu toate acestea, Radu Drăgan, arhitectul șef al Aradului, a spus că nu poate să îi ofere prefectului o dată exactă în care se va finaliza documentația necesară. Mai mult, acesta a subliniat că, după părerea lui, nu este nevoie de întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal), ci mai degrabă doar a unui Studiu de Fezabilitate sau a unui Plan Urbanistic de Detaliu, întrucât zona este cu parcuri și „pregătită” să primească statui sau monumente.

În încheiere, după întreaga epopee a Monumentului Marii Uniri, noi ne punem următoarea întrebare: ținând cont că întreaga responsabilitate a cam rămas doar în mâinile sculptorului, ce ne facem dacă acesta va migra spre țările calde, cu banii în buzunar și va „uita” să mai vină înapoi, să se ocupe el, conform contractului, de toate cele pentru amplasarea marii sale creații în cinstea Marii Uniri?