După ce și-a amenințat tatăl că îl va ucide dându-i foc la casă, arădeanul a fost arestat și i s-a întcomit un dosar penal





Comunicat. În dimineața zilei de 8 septembrie a.c., un bărbat de 50 de ani, din Iacobini, și-a amenințat tatăl că îi dă foc la casă și îl omoară, fiind emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare.
La scurt timp îndepărtarea celui în cauză din imobil, acesta a revenit, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu, prin care îi era interzisă contactarea sub orice formă a victimei. Pe numele acestuia a fost întocmit un alt dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Arad.
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!