Accident violent pe DN7, la ieșirea din Cicir spre Deva. Două mașini grav avariate și două persoane rănite
Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe Drumul Național 7 (DN7), la ieșirea din localitatea Cicir, pe sensul de mers către Deva.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, care au suferit avarii importante în urma impactului puternic.
Potrivit informațiilor obținute de la fața locului, două persoane au fost rănite. Una dintre victime a refuzat transportul la spital, după ce a fost evaluată de echipajele medicale.
La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, printre care ambulanțe, echipaje SMURD și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Imaginile surprinse la fața locului arată urmările impactului. Unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara părții carosabile, oprindu-se în apropierea unui copac, în timp ce ambele vehicule au fost serios avariate.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul și cauzele care au dus la coliziunea dintre cele două autoturisme.
Vom reveni cu mai multe detalii.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)