După ce a fost sancționat disciplinar, procurorul-șef adjunct al DNA a demisionat conform legii





Demisie la vârful Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorul-şef adjunct Marius Iacob a renunţat la funcţia de conducere, după ce ieri Curtea Supremă a decis, definitiv, să fie sancţionat disciplinar. Magistratul a primit un avertisment, la solicitarea Inspecţiei Judiciare, după ce iniţial procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii au respins acuzaţiile.
Anul trecut, Inspecția Judiciară a solicitat procurorilor din CSM să îl sancționeze disciplinar pe Marius Iacob, în calitate de procuror-șef adjunct al DNA. Inspectorii îl acuzau pe magistrat că în această calitate a decis ca un procuror din cadrul direcției să reprezinte instituția într-un proces civil deschis de un procuror revocat din direcție, încălcând astfel legea, deoarece ar fi trebuit ca reprezentarea în instanță să fie făcută de consilierul juridic al instituției.
În primă instanță, secția pentru procurori a CSM a respins acuzațiile disciplinare, dar Inspecția Judiciară a decis să conteste soluția la instanța supremă.
Ieri, un complet de 5 judecători în materie civilă de la ICCJ a admis recursul făcut de Inspecția Judiciară și a decis să îl sancționeze disciplinar pe Marius Iacob.
Procurorul a primit cea mai blândă sancțiune prevăzută de statutul magistratului, avertismentul, dar legea prevede că orice fel de sancțiune disciplinară presupune revocarea dintr-o funcție de conducere. În aceste condiții, Marius Iacob a demisionat din funcția de procuror-șef adjunct.
sursa: digi24
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.