sâmbãtã, 15 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Dublu eveniment cultural la Biblioteca arădeană: „Cartea Crăciunului” și filmul „Omul lui Dumnezeu”/„Man of God”

    de Special Arad | 15 decembrie 2022, 5:52 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    În săptămâna sărbătorii Nașterii Domnului, luni, 19 decembrie 2022, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la un dublu eveniment cultural: lansarea volumului „Cartea Crăciunului” și proiecția filmului „Omul lui Dumnezeu”.

    Astfel, începând cu orele 12:30, la Secția de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”,  „Cartea Crăciunului. Sărbătoarea Nașterii Domnului” va fi prezentată cititorilor arădeni de Răzvan Bucuroiu, director fondator al Editurii „Lumea Credinței”, președinte al Asociației Ziariștilor și Editorilor Creștini (AZEC), membru UNITER și care are în portofoliu revistele „Lumea Credinței”, „Lumea Monahilor”, „Sfinții Ortodoxiei”. Aspectele importante ale Sărbătorii Crăciunului, tradiție, modernitate, predici, colinde și cântece de Crăciun, regăsite în acest volum, vor fi, de asemenea, prezentate de dr. Doru Sinaci și preot Gabriel-Ioan Vladu. Evenimentul, marca „Prietenii de Vocabular”, va fi moderat de prof. Ioana Nistor, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad.

    Volumul, apărut într-o frumoasă prezentare grafică, la editura Cuantic, în acest an, este un mic îndreptar legat de tot ceea ce trebuie să știe, esențial, orice om despre această mare sărbătoare. După cum declară editorul Răzvan Bucuroiu, „Cartea Crăciunului. Sărbătoarea Nașterii Domnului cuprinde texte variate, între care un cuvânt excepțional de profund al părintelui Crin-Triandafil Theodorescu, alături un interviu cu Moș Crăciun, realizat de subsemnatul, obiceiuri de Crăciun, precum și o predică a părintelui Galeriu, cu multe informații atent selectate și plăcute la lectură”.

    Luni, 19 decembrie 2022, începând cu orele 15:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Secția de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, cu sprijinul Cinema ARTA – C.M.C. Arad, organizează proiecția filmului „Omul lui Dumnezeu”/„Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, alături de o prefațare și un dialog interactiv, susținute de ed. Răzvan Bucuroiu.

    Filmat în Grecia, în diferite spaţii relevante pentru viaţa Sfântului Nectarie, inclusiv pe insula Eghina şi în Spitalul Aretaeio din centrul Atenei, filmul prezintă încercările şi lupta prin care Sfântul a trecut de-a lungul unei vieţi marcate de persecuţie şi nedreptate.

    Scris şi regizat de Yelena Popovic şi lansat în mai multe ţări în august 2021, „Omul lui Dumnezeu” a cucerit publicul din mai multe țări, fiind deja multipremiat: Premiul Publicului la Festivalul de Film Grec de la Los Angeles, Premiul pentru cel mai bun film internaţional la Festivalul Internaţional de Film de la Siena, Italia şi Premiul Publicului şi pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film St. Andrews. Pelicula îi are în distribuţie pe câştigătorul premiului Academiei elene, Aris Servetalis, pe superstarul rus, Alexander Petrov şi pe câştigătorul Globului de Aur, Mickey Rourke. Muzica filmului a fost compusă de Zbigniew Preisner, de două ori câştigător al premiului Cesar, cu interpretarea specială a câştigătoarei Globului de Aur, Lisa Gerrard.

    Sfântul Nectarie din Eghina este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi contemporani şi este extrem de iubit şi de români pentru nenumăratele minuni săvârşite, în special pentru ajutorarea celor bolnavi.

    Pentru a marca importanța sărbătorii Nașterii Domnului în viața creștinilor de pretutindeni, vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană, intrarea fiind liberă la ambele evenimente culturale, în limita locurilor disponibile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.