marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dreapta europeană vrea excluderea premierului ungar Viktor Orban și a partidului Fidesz din Parlamentul European

    de - | 5 martie 2019, 8:39 AM | Internaţional

    0

    12 partide membre ale Partidului Popular European (PPE), principalul grup politic din Parlamentul European, au cerut în mod oficial excluderea premierului populist ungar Viktor Orban şi a partidului său Fidesz, relatează Agerpres.

    O decizie ar putea fi luată pe 20 martie, a anunţat luni preşedintele PPE Joseph Daul, citat de France Presse.

    PPE este cel mai important grup din Parlamentul European şi familia politică dominantă în cadrul Consiliului European cu cancelarul Angela Merkel.

    Potrivit unor surse politice, cel puţin nouă partide, din opt state membre, din cadrul PPE au trimis scrisori conducerii sale cerând un vot. Potrivit regulilor PPE, şapte partide din cinci state membre sunt necesare pentru a sprijini expulzarea unui partid din grup.

    De aproape două săptămâni, afişe cu Juncker alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros au apărut în spaţii publice din Ungaria. Pe postere sunt scrise sloganuri sugerând că cei doi vor să promoveze migraţia ilegală în Europa – ceea ce Comisia Europeană a negat puternic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.