Trump consideră că și lui George Washington i-ar fi fost greu să-l bată la alegeri | Video

    de - | 12 august 2020, 5:08 PM | Internaţional

    1

    Zilele trecute a confundat Primul- cu Al Doilea Război Mondial, dar adăugarea sa pe Muntele Rushmore i se pare o „idee bună”

    „Lui George Washington i-ar fi fost greu să mă bată înainte de a intra ciuma, înainte de ciuma chineză”, a declarat Trump în cadrul unui interviu acordat unui canal radio conservator. Președintele american e de părere că „naviga” înspre realegere înainte ca pandemia de COVID-19 să izbucnească în Statele Unite, relatează HotNews, citând Yahoo News.

    „La fel ca orice altă nație, ca alte țări, când ești lovit, te afectează, și am scăzut puțin. Și apoi am scăzut puțin mai mult dar acum ne ridicăm înapoi la un nivel pe care nu l-am mai văzut”, a declarat Trump.

    „Adică mergeam, mergeam foarte bine. Arăta bine și apoi am fost loviți de ciumă. Iar acum oamenii respectă modul în care am gestionat-o”, a adăugat președintele american, afirmând că „naviga” înspre victorie.

    Trump este în spatele contracandidatului democrat, Joe Biden, în state-cheie pentru alegerile din luna noiembrie, potrivit ultimelor două sondaje realizate la nivel național, votanții exprimându-și nemulțumirea față de gestionarea pandemiei de COVID-19 care a ucis peste 160.000 de americani și infectat mai mult de 5 milioane.

    Președintele Trump a sugerat de asemenea că dacă Biden va câștiga alegerile, cetățenii americani vor trebui să învețe să vorbească mandarină.

    „Uite, China va deține Statele Unite dacă aceste alegeri sunt pierdute de Donald Trump”, a afirmat acesta, subliniind că „dacă nu câștig alegerile, China va deține Statele Unite. Va trebui să înveți chineză dacă vrei să știi adevărul”.

    E de părere că fața sa ar merita să fie sculptată pe Muntele Rushmore

    Donald Trump a declarat duminica aceasta că i se pare o idee bună să i se adauge chipul alături de figurile altor patru foşti preşedinţi, sculptate în stânca Muntelui Rushmore, din Dakota de Sud, informează EFE și Business Insider, citate de Agerpres.

    „Nu am sugerat niciodată aceasta, deşi pe baza tuturor lucrurilor pe care le-am obţinut în timpul primilor mei trei ani şi jumătate (de mandat), probabil că mai multe decât oricare alt preşedinte, mie mi se pare o idee bună!”, a scris Trump pe Twitter.

    Trump şi-a însoţit mesajul cu un link către o ştire difuzată de CNN care cita o informaţie publicată la sfârşitul săptămânii de cotidianul The New York Times, care semnala că un asistent de la Casa Albă luase anul trecut legătura cu biroul guvernatoarei statului Dakota de Sud, Kristi Noem, pentru a o întreba care ar fi procesul prin care poate fi adăugat chipul unui preşedinte la monumentul de pe Muntele Rushmore.

    Alaltăieri, Trump spunea că „cel mai probabil, pandemia de gripă spaniolă din 1918 a încheiat Al Doilea Război Mondial”

    Comparând pandemia COVID-19 cu Gripa Spaniolă din 1918, Trump a declarat că „În 1917, marea pandemie a fost un lucru groaznic, au murit între 50 și 100 de milioane de oameni. Cel mai probabil a fost motivul pentru care s-a încheiat Al Doilea Război Mondial. Toți soldații erau bolnavi. A fost o situație groaznică”, a spus Donald Trump, citat de Digi24.

    Oficialii de la Casa Albă au încercat să repare greșeala președintelui spunând că Trump se referea, de fapt, la Primul Război Mondial (1914-1918) și nu la Al Doilea Război Mondial (1939-1945). În fapt, Trump s-a referit în mod incorect și la pandemia de gripă spaniolă, care a început în anul 1918, nu în 1917.

    Pe de altă parte, istoricii sunt reticenți în a da un verdict în ceea ce privește influența pandemiei de gripă spaniolă asupra Primului Război Mondial – chiar dacă ea a afectat puternic efortul de război și de partea Puterilor Centrale dar și de partea Antantei, cursul Războiului sau finalul lui nu au fost influențate în mod sever de pandemie.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.