Doi bărbați din Chisindia, reținuți de polițiști pentru uz de armă și alte infracțiuni





Comunicat. Polițiștii Serviciului Arme, Explovizi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au desfășurat 3 percheziții domiciliare pe raza comunei Chisindia. Doi bărbați au fost reținuți 24 de ore.
Ieri, 4 iunie a.c., polițiștii de la Arme, împreună cu cei ai Poliției orașului Sebiș, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept și braconaj cinegetic.
În urma activităților desfășurate au fost descoperite și indisponibilizate 4 arme confecționate artizanal de diferite calibre (2, 5.6, 9, 12 și 16), o armă de tir cu aer comprimat, o arbaletă cu 40 de carțușe calibru 12, 70 de cartușe cu glonț, calibru 5.6, 50 de tuburi cartuș de calibru 300 win 357,38 special, mai multe elemente de muniție constând în proiectile interzise, folosite la fabricarea de cartușe de vânătoare artizanale, de diferite dimensiuni, precum și un trofeu de căprior.
Doi bărbați de 22 și 53 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă letală fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Gurahonț cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor S.A.S. din cadrul I.P.J. Arad.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)