DNA anchetează finanțarea a 55 de filme și scurtmetraje românești
DNA anchetează felul în care au fost finanțate 55 de filme și scurtmetraje românești.
Conform G4Media, ar fi vorba despre finanțări în valoare de aproape 10 milioane de euro, acordate de către Centrul Național al Cinematografiei. Mai mulți foști și actuali angajați ai C.N.C. sunt anchetați pentru abuz în serviciu.
Printre filmele vizate, „Eu când vreau să fluier, fluier”, „De ce eu?” sau „Undeva în Palilula”. Cu totul, producătorii filmelor au primit 9,6 milioane de euro.
De fapt, suma reprezintă un fel de credit fără dobândă. Din momentul în care filmul începe să ruleze, producătorii trebuie să trimită rapoarte cu încăsările și în teorie, C.N.C. și-ar putea recupera banii pe care i-a pus la bătaie.
„Din dosarele noastre, lipsesc un număr de raportări din prima perioadă de exploatare a unor filme, perioadă în care filmele au fost proiectate doar în festivaluri și nu au avut venituri. Aceste raportări de venituri zero, din care trebuie să dăm către C.N.C. cota parte zero, nu își aveau sensul. E vorba de ambiguitatea legilor”, a declarat pentru Europa FM Ada Solomon, producătorul câtorva filmele care au primit finanțare.
Comentariile portalului
Nu știu cu ce am greșit. Când trimiți repede pe cineva la dicționar și nici nu ai dreptate mi se pare că e vorba de o (...)
Doar așa la prima impresie: autorul nu știe nici de Valea, nici de Anti. Pentru el sunt comentatori ascunși după pseudonime, un obicei încetățenit virtual pe care (...)
Am scris si despre cartea lui Ciucă si despre afișe...cred ca am scris despre toți. dar motivele pentru care sunteți angajat/angajată sa comentați la (...)