Directorul Colegiului „Dimitrie Țichindeal”, depistat și el cu Covid-19
După vestea că directoarea Liceului din Chișineu Criș a fost depistată cu Covid-19, iată că un nou caz de director de școală îmbolnăvit cu coronavirusul apare în județ, de data aceasta chiar în municipiul Arad. Este vorba de directorul Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad.
Am luat legătura cu domnul Haiduc, pentru a afla cum se simte și dacă faptul că a fost depistat pozitiv afectează în vreun fel activitatea orelor din școală. Acesta ne-a informat că la această oră se află în izolare, că se simte bine și că dat fiind faptul că trei zile consecutive nu a intrat în contact cu nimeni din școală, acest lucru face ca elevii să continue să învețe pe același scenariu.
„Nu se schimba nimic cu orele de la școală, pentru că nu am avut contact cu nimeni. Am avut noroc, ca să zic așa, că – potrivit legii – am avut acea pauză sâmbătă, duminică și luni. Eu sunt ok, am avut simptome care m-au pus pe gânduri, așa că de aceea am și optat să îmi fac testul, căci am o responsabilitate față de colegi și de elevi. Acum mă simt relativ bine”, ne-a declarat Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)