Din 191 de candidați la funcțiile de director în școlile arădene, șapte au absentat nemotivat și doi sunt în carantină





Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-a desfășurat ieri, 15 octombrie, informează Inspectoratul Școlar Județean Arad. Concursul a avut loc la Liceul cu Program Sportiv Arad.
În urma evaluării dosarelor au fost admiși 191 de candidați. La susținerea probei scrise au participat 182 de candidați, 7 candidați au fost absenți, iar 2 au fost amânați din cauza îmbolnăvirii cu virusul SARS COV-2. Cei declarați în carantină sau izolare la data de 15 octombrie 2021 vor putea susține proba scrisă în etapa special organizată în data de 28 octombrie.
Pentru buna desfășurare a concursului, Inspectoratul Școlar Județean Arad a fost ajutat de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Totodată, au fost invitați să asiste la desfășurarea concursului și reprezentanți ai Sindicatelor, reprezentanți ai părinților și ai elevilor.
Următoarea etapă în calendarul Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va fi proba de interviu, care se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte