miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    Din 144 de obiecte zburătoare neidentificate, doar unul a putut fi explicat de Serviciile Secrete Americane. Ce spune raportul trimis Congresului american despre acestea

    de - | 26 iunie 2021, 9:51 AM | Internaţional

    0

    Serviciile secrete americane au recunoscut că nu pot explica ce anume sunt toate obiectele zburătoare neidentificate observate de piloţi militari, dar spun că nu există dovezi care să le lege de forme de viaţă extraterestră.

    Acestea sunt concluziile unui raport foarte aşteptat pe care biroul directorului Directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii l-a trimis vineri Congresului, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

    Documentul recunoaşte că nu există o „explicaţie unică” pentru aceste incidente şi oferă mai multe ipoteze posibile, printre care păsări, fenomene atmosferice şi programe militare secrete ale Washingtonului şi ale adversarilor săi, deşi a lăsat uşa deschisă şi pentru „alte” posibilităţi.

    „Probabil că există mai multe tipuri de obiecte neidentificate care necesită explicaţii diferite pe baza aspectului lor diferit”, se arată în raport, care examinează obiecte zburătoare neidentificate ce au fost observate între 2004 şi 2021, în principal de către piloţi din cadrul Marinei.

    Dintre cele 144 de obiecte zburătoare raportate, doar unul singur a putut fi identificat: „un balon mare care se dezumfla”, se arată în document. 18 obiecte au prezentat mişcări neobişnuite sau caracteristici de zbor care au nedumerit serviciile de informaţii americane. Alte astfel de incidente ar putea fi rezultatul unor teste cu tehnologie experimentală ale altor puteri, cum ar fi China sau Rusia, dar nu există dovezi în acest sens.

    Curiozitatea în legătură cu aceste fenomene a crescut odată cu publicarea, anul trecut, a unor înregistrări video realizate de piloţi ai Marinei Militare care arată întâlniri în timpul zborului cu astfel de obiecte neidentificate. O înregistrare datează din noiembrie 2004, iar celelalte două din ianuarie 2015.

    Mai mult, într-o declaraţie răsunătoare făcută recent la o emisiune de televiziune a postului CBS, fostul preşedinte Barack Obama a recunoscut că mai sunt încă multe de aflat despre aceste obiecte.

    „Ceea ce este adevărat, şi vorbesc serios, este că există imagini şi înregistrări ale unor obiecte pe cer despre care nu ştim exact ce sunt”, a spus Obama.

    Autorităţile americane au ţinut secrete aceste incidente timp de zeci de ani, alimentând o serie de teorii privind viața extraterestră, însă anul trecut Congresul a cerut Executivului să informeze publicul despre aceste incidente misterioase.

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.