Dimploma „ca să te ard mai bine” se acordă incendiarei Elena, cea care a aprins toate spiritele la ISU Arad





Orice despot care se respectă își are Elena lui. Știm (n.m. poate nu toți) povestea Elenei din Troia, soția regelui Menelau răpită de Paris, din Troia, ceea ce a dus la Războiul Troian. Noi, românii, știm și povestea Elenei Lupescu, amanta Regelui Carol al II-lea, dar mai ales știm povestea Elenei Ceaușescu…
Elena noastră, însă, parcă le bate pe toate. Și dimineața și seara, și pe birou și sub birou, și în grade și sub grade, și pe ofițeri și sub… ofițeri… Subofițer de carieră doar de câteva luni, Elena noastră are o vechime de aproape un deceniu de sub…ofițer. Nici nu apucase să își spele uniforma, și așa nepurtată, de după angajare, că Elena deja se autointitulase comandant pe moșia ISU.
După ce a ocupat tronul ISU, Elena a instaurat legea pe holurile instituției. S-a schimbat inclusiv repertoriul de înjurături. Nu mai sunt permise cuvintele cu „p”, decât „în puii mei”, iar singurule cuvinte cu „f” permise în unitate sunt „frumos”, „fericire” și „funcție”. Singurele sudalme acceptate sunt: „lasă-mă în durerea mea” sau „lasă-mă în truda mea”.
O altă măsură impusă tot de „Elena”, este ca Biblia să apară în Regulamentul de Ordine Interioară, urmând ca toți angajații instituției să o poarte în buzunarul din stânga de la cămașă. Măsura este și acum la stadiul de… dezbatere, dar asta numai pentru că unii ofițeri încă poartă pulovere.
Obișnuită cu gradele soțului său, Elena i-a adresat o întrebare primului ofițer văzut în… pulover.
– Domnule ofițer, dar tu de ce nu ai grade?
– Pentru că mă lași rece, Elenuțo…
Supărată foc, Elena a dat fuga în biroul comandantului, a urlat, a scheunat și din birou afară i-a dat pe toți cei care incendiul de la GEMI l-au anchetat. Când la „Neața” s-a uitat, pe loc de nervi a scăpat.
A schimbat apoi poziția cu însuși comandantul și din… „tron” a întrebat:
– Dar tu de ce ai gradele așa de mari?
– Ca să te ard mai bine!
Acest articol este un pamflet și ar cam trebui tratat ca atare!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)