joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Diana Serghiuță ne învită să-i cunoastem șerpii, la „Alfa”

    de Tomck@t | 6 iunie 2023, 4:52 PM | Cultură

    0

    (foto: Laurian Popa / Diana Serghiuță, Facebook)

    Artista Diana Serghiuță își vernisează mâine, 7 iunie, expoziția intitulată „Cunoaște-mi șerpii – ecouri ale unui patrimoniu îndepărtat”, de la ora 18, la Galeria Alfa.

    Expoziția va fi deschisă, începând de mâine seara, până la finalul lunii, 30 iunie. Evenimentul face parte din G21 – proiectul dedicat tinerilor artiști în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Arad și este coordonat de artista Anamaria Șerban.

    Despre expoziția ei și despre alegerea titlului, ne spune mai multe artista Diana Serghiuță, în descrierea evenimentului:

    „Superstițiile fac parte din cultura noastră și au apărut ca urmare a unor incertitudini și a unei imprevizibilități, acestea fiind transmise de la o generație la alta, trecând prin diferite modificări și adaptări în funcție de etapa culturală în care se află societatea. Oamenii le-au dat naștere din nevoia de a simți că au un anumit control asupra lucrurilor care le păreau imprevizibile. Această nevoie de a explica inexplicabilul se pierde odată cu tehnologizarea și evoluția științifică, iar arhetipurile specifice unei culturi răman undeva în urmă, departe de cine suntem noi acum, ele ramân niște «sâmburi» undeva la nivelul conștiinței colective care continuă să ne afecteze la nivel senzorial.

    Folosind șarpele ca simbol, transform picturile mele în reacții vizuale față de o moștenire culturală difuză, tot mai neclară, un ecou al unui patrimoniu ce își pierde încet din sens. Picturile mele iau naștere din aceste fuziuni dintre folclorul românesc și conștiința colectivă. Lucrările au o anumită calitate autobiografică în care miticul și imaginarul își depășesc condiția de lume virtuală, devenind instrumentul principal de explorare și reprezentare supraconștientă a realului. Odată trecute prin filtrul subiectivității, în încercarea regăsirii de sine, reprezentările mele devin imagini simbol ale unor arhetipuri de mult uitate, sau poate de mulți neștiute, care își au ecoul în subconștienul colectiv. Un astfel de simbol arhetipal se transformă în obiect de studiu în această expoziție, devenind oglindiri ale unor istorii de mult trecute.

    Diana Serghiuță: Cunoaste-mi șerpii - ecouri ale unui patrimoniu îndepărtat

    Această serie are ca punct de pornire «șarpele casei» (Ştima Casei sau Şarpele Străjer). În folclorul românesc, șarpele are grijă de gospodărie, păzește casa de duhurile rele și trăiește sub pereții casei. În mod tradițional, șarpele este de culoare albă pentru că el trăiește în întuneric și trăiește sub pragul casei sau în pereții casei. Își părăsește locul pentru a participa uneori la jocurile copiilor și pentru a bea lapte, sau a mânca impreună cu ei. Tot el păzește uneori și obiectele prețioase (bijuterii, pietre prețioase, aur, monezi etc.), care pot fi îngropate în jurul casei.

    Prin intermediul acestei expoziții, invit privitorii să fie martori ai șerpilor mei, martori ale unor frânturi de folclor românesc, ale unor «ființe» nedefinite, neterminate care nu au nevoie să fie întregi ca să transforme spațiul pictural în narațiuni pe cale să se desfășoare. Tăietura care însoțește șerpii mei nu este una brutală, una violentă, ci este una asumată, care îi transformă pe aceștia în relicve prețioase ale unui trecut nu foarte îndepărtat”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.