Dezbatere în Parlamentul European privind creșterea prețului la energie





Europarlamentarul arădean Vlad Botoș a participat astăzi la o dezbatere importantă în plenul Parlamentului European de la Strasbourg cu privire la creșterea accelerată a prețului la energie în întreaga Uniune Europeană.
Creșterea și descreșterea prețurilor la orice produse este normală în condițiile unei piețe libere, însă o creștere atât de mare la nivelul întregii Uniuni a atras atenția și îngrijorarea instituțiilor europene și a europarlamentarilor. Au fost exprimate mai multe puncte de vedere cu privire la motivele care au determinat scumpirea energiei, însă Vlad Botoș s-a axat pe soluțiile care trebuie implementate pe termen scurt, mediu și lung pentru a reduce impactul asupra populației.
Vlad Botoș a susținut în dezbaterea din plenul Parlamentului European, pe termen scurt se poate rezolva prin subvenții problema a celor milioane de locuitori care nu-și vor putea achita facturile la energie în iarna care va veni, însă este neapărată nevoie să ne gândim la viitor, pe termen mediu și lung la această chestiune.
„Pe termen scurt putem rezolva prin subvenții problema celor câteva milioane de locuitori care nu-și vor putea achita facturile la energie în iarna care va veni, dar pe termen mediu și lung trebuie să venim cu strategii și planuri de acțiune ferme care să acorde importanța cuvenită producției domestice de energie astfel încât să se ajungă la o cât mai mare independență energetică a gospodăriilor din întreaga Uniune Europeană.
Avem resursele financiare în Planul Financiar Multianual, avem dorința de a transforma sectorul energetic într-unul ecologic, nu ne rămâne decât voința politică de a finanța efortul tuturor cetățenilor Uniunii Europene pentru producerea, utilizarea și chiar furnizarea de energie din resurse regenerabile”, a menționat Vlad Botoș în intervenția sa din plenul Parlamentului European.
Printre alte soluții propuse au fost și modificarea reglementărilor pentru stabilirea prețurilor, accelerarea producției de energie din surse regenerabile pentru a crește independența energetică de Rusia.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Este, oare, democratic să fie demißi procurorii care au anchetat un caz de tentativă de lovitură de stat, după nerecunoaștetea rezultatelor alegerilor? Oare este democratic să fie graț (...)
... ca este o chestiune care tine de economia resurselor.A nins, dar nu este necesar pentru 2 cm de zapada depusa sa scoti utilajele.
Am spus și voi spune mereu: fiecare cetățean român cu drept de vot este liber să voteze cu cine vrea. Dacă unora le este indiferent în ce dorecț (...)