Deficitul de personal de la IPJ Arad a scăzut. Aproape 70% din situația operativă este concentrată în municipiul Arad
Deficitul de personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad a scăzut în ultima perioadă, după ce instituția a primit aproximativ 100 de agenți de poliție în ultimele trei promoții. Cu toate acestea, conducerea IPJ Arad consideră că ar mai fi nevoie de încă 100 până la 200 de agenți pentru acoperirea necesarului de personal.
Șeful IPJ Arad, chestorul Dan Stoicănescu, a precizat că, în prezent, gradul de încadrare este de aproximativ 90% în rândul agenților de poliție și de peste 80% în cazul ofițerilor. „Să știți că deficitul a scăzut. În ceea ce privește agenții de poliție, suntem în jur de 90% grad de încadrare. În ceea ce privește ofițerii, acolo suntem peste 80%”, a declarat Dan Stoicănescu.
Potrivit șefului IPJ Arad, instituția a primit în ultimele trei promoții aproximativ 100 de agenți, însă necesarul de personal rămâne mai mare. „Ne bucură foarte mult faptul că am primit, în ultimele trei promoții, aproximativ 100 de agenți. Cred că ar trebui să mai primim încă 100-200 de agenți”, a mai spus acesta.
Cei 44 de agenți de ordine publică nu sunt încă folosiți la capacitate maximă
Noile efective se simt deja în teren, însă o parte dintre agenții nou-veniți se află încă în perioada de tutelă. Aceasta durează șase luni, timp în care polițiștii aflați la început de carieră trebuie să fie însoțiți de colegi cu experiență.
„Chiar și cei 44 de agenți nu sunt încă la potențial maxim, pentru că sunt în perioada de tutelă, care durează șase luni. În această perioadă, trebuie să fie însoțiți de polițiști cu experiență”, a explicat șeful IPJ Arad.
Astfel, deși prezența celor 44 de agenți de ordine publică suplimentari este deja vizibilă în stradă, aceștia nu pot fi utilizați încă la întreaga capacitate.
„Practic, nu îi putem folosi încă la capacitate maximă, dar, pe măsură ce vor acumula experiență și vor ieși din perioada de tutelă, vom putea beneficia de întreaga lor capacitate. Faptul că avem 44 de agenți de ordine publică în plus se simte însă în stradă”, a precizat Dan Stoicănescu.
Cum sunt distribuiți polițiștii în municipiu și județ
În ceea ce privește deficitul de personal din structurile de ordine publică, conducerea IPJ Arad susține că repartizarea efectivelor între municipiul Arad și celelalte localități ale județului este făcută în funcție de două criterii principale.
Primul îl reprezintă asigurarea serviciului polițienesc în toate localitățile. Potrivit șefului IPJ Arad, nicio zonă a județului nu poate rămâne neacoperită din punct de vedere al prezenței polițienești. „În orice comună, în orice localitate, trebuie asigurat serviciul polițienesc și trebuie să ținem cont de această chestiune. Nu putem lăsa nicio zonă din județ neacoperită din punct de vedere al serviciului polițienesc”, a declarat acesta.
Al doilea criteriu este legat de situația operativă și de eficiența utilizării efectivelor. Polițiștii sunt distribuiți și în funcție de zonele în care există un volum mai mare de intervenții și de activitate polițienească. „A doua analiză se face din punct de vedere al eficienței, respectiv în funcție de zonele în care există o situație operativă mai încărcată și unde prezența unui număr mai mare de polițiști poate avea un efect cât mai mare asupra siguranței publice”, a explicat Dan Stoicănescu.
Aproape 70% din situația operativă, concentrată în municipiul Arad
Potrivit datelor prezentate de șeful IPJ Arad, cea mai mare parte a situației operative din județ este concentrată în municipiul Arad. Aproximativ 70% din activitatea operativă se înregistrează în municipiu, motiv pentru care aici este necesară și o prezență mai consistentă a polițiștilor.
„Răspunsul la această analiză este, aproape de fiecare dată, Poliția Municipiului Arad. Pentru că, în realitate, în județul Arad, aproximativ 70% din situația operativă este concentrată în municipiul Arad”, a afirmat șeful IPJ Arad.
Citește și: Tânăr de 25 de ani, reținut de polițiștii din Sebiș după ce ar fi amenințat doi bărbați cu un pistol airsoft
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)