Decese raportate la Arad, dar și aproape 50 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19
Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 92.595 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 39.626 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.868 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.339 de cazuri noi de persoane îmbolnăvite cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Arad avem 48 de cazuri noi și ajungem la totalul de 1975.
În intervalul 03.09.2020 (10:00) – 04.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (27 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.901.240 de teste. Dintre acestea 25.177 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.781 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.396 la cerere.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)