De săptămâna viitoare, cei vaccinați anti-Covid sunt așteptați pentru administrarea celei de a doua doze





De luni, 25 ianuarie, la nivelul centrelor de vaccinare împotriva virusului SARS CoV-2, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, începe etapa de administrare a dozei de rapel.
Persoanele care s-au vaccinat începând cu data de 4 ianuarie trebuie să se prezinte, la interval de 21 de zile, în același centru în care au primit și prima doză, fără să fie necesară o programare.
În paralel, în centrul de vaccinare din strada Stephan Ludwig Roth se efectuează vaccinarea pentru persoanele care se încadrează în etapa a II-a.
Din 25 ianuarie, doza de rapel se administrează în centrele din strada Andrenyi Karoly, nr 2-4 – cu acces prin ambulatoriu, din Piața Mihai Viteazu nr. 7-8, din Bulevardul Revoluției – Policlinica Dacia, respectiv din strada Stephan Ludwig Roth nr. 2.
Astfel, luni se vor prezenta, pentru rapel, persoanele cărora li s-a efectuat prima doză pe data de 4 ianuarie, marți (26 ianuarie), persoanele care s-au vaccinat pe 5 ianuarie, miercuri (27 ianuarie), persoanele cărora li s-a administrat prima doză pe data de 6 ianuarie, pe 28 ianuarie sunt așteptate persoanele vaccinate pe 7 ianuarie, iar vineri, 29 ianuarie – persoanele vaccinate cu prima doză pe data de 8 ianuarie.
Comentariile portalului
Cu tot respectul, cred că nu ar trebui să ne așteptăm la elevi perfecți pentru că aceștia pur și simplu nu există. Fiecare dintre ei au (...)
Trist dar adevarat
Urat