De Sânziene, arădenii și-au amintit la Teatrul de Vară că ai lor erau super





Fermecătorul spectacol de teatru „Ai mei erau super”, a cărei premieră a avut loc în 2015, a fost jucat din nou la Arad, de data aceasta pe scena Teatrului de Vară. Aproximativ o sută de oameni s-au adunat, după normele distanțării sociale, miercuri seara, în curtea Centrului Cultural Județean de pe Barițiu, pentru a lua parte la ceea ce, la prima vedere, pare o improvizație de moment, o joacă facilă a unor actori care își împărtășesc cu publicul cele mai dulci amintiri din vremea copilăriei.
Vorbim mai degrabă de o destăinuire, decât de un show. Una extrem de naturală, însă care are în spate zile întregi de repetiții. Scenariul este colectiv, inspirat din realitate și poartă tocmai semnătura actorilor care îi dau viață: Robert Pavicsits, Ștefan Statnic, Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan și Roxana Sabău Nica. E o incursiune în memoria colectivă din vremurile comunismului, o adevărată provocare prin care oamenii sunt invitați să-și amintească lucrurile mărunte din viață și să înțeleagă că fericirea se poate găsi în simplitate. Când vorbim despre dragostea parentală, de emoție în general, înțelegem că ceea ce contează cu adevărat nu e luxul, ci tocmai interacțiunea umană, de acele mici momente, mici experiențe, aparent banale, care ne rămân pentru totdeuna în suflet.
Regizorul Cristian Ban este un expert în acest fel de spectacol care se bazează pe un soi de manipulare sentimentală. El lovește exact acolo unde ne doare. Nostalgia poate fi cea mai intensă emoție. Publicul a putut rezona cu fiecare povestire, întrucât fiecare e verosimilă. Mai mult, deși ne regăsim cu toții în amintirile evocate, simțim, paradoxal, că amintirile noastre proprii sunt mai frumoase, mai intense, mai „super” decât oricare dintre cele ale semenilor noștri. Și plecăm cu gândul țintit către părinții noștri. Pentru că, nu-i așa, ai noștri erau super!
Următorul spectacol de la Teatrul de Vară este programat pe data de 1 iulie, de la ora 20:00: “Totul despre femei”, cu Roxana Sabău, Mariana Tofan și Angela Petrean Varjasi.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?