Dan Ardelean a fost ucis aseară! Avea 48 de ani și era proprietarul unei spălătorii (FOTO)





Dan Ardelean, din Timișoara, a fost ucis azi noapte tocmai de fata pe care în urmă cu doi ani a luat-o în îngrijire, iar apoi avea să-i devină concubină. Totul s-a petrecut în incinta unui imobil de pe strada Cozia, din Timișoara, aseară în jurul orei 19.30. Cei doi au început să se certe, din motive încă necunoscute.
Medicii de pe ambulanță, ajunși la fața locului după ce concubina lui Ardelean a sunat la 112, au constatat că bărbatul a fost înjunghiat de cinci ori în spate, suferind „leziuni incompatibile cu viața”. Fata a fost rănită la mâna stângă și la umăr și era în stare de șoc. Bărbatul a fost găsit în holul casei, într-o baltă de sânge, iar lângă el, pe jos, erau două cuțite, pe jos, și un al treilea pe masă, scrie PRESSALERT.
Dan Ardelean, timișoreanul de 48 de ani care a fost omorât aseară de iubita în vârstă de 18 ani era unul dintre cei trimiși în judecată în celebrul dosar instrumentat de DIICOT Timișoara, „minore pentru VIP-uri”. În procesul rețelei care exploata sexual eleve de liceu, fostul judecător Nicolae Tomuş şi fostul poliţist Ovidiu Gâţan au fost deja condamnaţi cu suspendare pentru că şi-au recunoscut faptele, iar Dan Ardelean era judecat, alături de mai multe persoane, fiind acuzat că a beneficiat de serviciile sexuale ale unor minore „livrate” de interlopul Paul Mânzu, scrie PRESSALERT.
Concubina sa în vârstă de 18 ani după ce a fost dusă la spital și i s-au acordat îngrijiri medicale pentru rana de la mâna stângă a fost audiată. Aceasta a recunoscut faptul că este este cea care l-a ucis pe omul de afaceri, spunând că totul s-a petrecut pe fondul geloziei. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Timiș.
Dan Ardelean avea o fiică și era proprietarul unei spălătorii din Timișoara.
FOTO: facebook.com
FOTO: Dan Ardelean și concubina care i-a curmat viața
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.