Curtea de Conturi trage un semnal de alarmă: problemă extrem de delicată la CFR Marfă





Mai mult de jumătate din personalul CFR Marfă are vârsta cuprinsă în intervalul 50- 60 de ani, preponderent fiind manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, indică Raportul de audit al performanţei privind activitatea specifică desfăşurată de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă ”CFR Marfă” SA, realizat de Curtea de Conturi.
Acţiunea de audit s-a desfăşurat în perioada 2 septembrie 2019 – 18 decembrie 2020 la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A şi la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a vizat perioada ianuarie 2014 – 30 iunie 2020, informează News.ro.
Conform documentului, cea mai mare parte a personalului este cuprinsă în grupa de vârstă 50-60 de ani (65%), în cadrul acesteia ponderea cea mai mare fiind deţinută de personalul implicat în activitatea de exploatare (manevranţi vagoane, şefi de tren, mecanici de locomotivă, revizori vagoane etc.) care reprezintă 47% din totalul salariaţilor.
„La CFR Marfă a existat un proces accentuat de îmbătrânire a personalului, îndeosebi a personalului implicat în activitatea de exploatare, generând un risc major privind asigurarea continuităţii activităţii şi diminuând totodată capacitatea operatorului feroviar de a face faţă concurenţei. Disfuncţiile în planificarea forţei de muncă au fost generate şi de inexistenţa unei strategii coerente în domeniul resurselor umane”, consemnează raportul.
Citește continuarea pe stiripesurse.ro
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)