Un aer rece învăluie scena încă din prima clipă, când lumina reflectorului o dezvăluie în mijlocul întunericului pe Melania. E însoțită de o valiză, un delfin gonflabil în brațe și un zâmbet pierdut pe față. O nesiguranță dezolantă oprește cadrul. După o secundă, povestea continuă cu un entuziasm forțat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi totul îngheață în monotonie. Niciun bine-ai venit acasă. Niciun bine-ai venit la normalitate. Mai rău: ești cu gândurile aiurea, aici și acolo. Fără destinație, fără oprire și în reluare.

…

„Aici, acolo” – cel mai nou spectacol al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și al regizorului Alexandru Maftei, după un text al dramaturgului Mihai Ignat, repetă (într-o oarecare măsură) experiența psihotică pe care ne-o oferă „Tatăl”, în regia lui Radu Iacoban. Și aici, ca acolo, realitatea e răsturnată cu o sălbăticie casnică, în timp ce protagoniștii și publicul sunt împinși orbește înspre o confruntare chinuitoare a absurdului cu banalul. Adaptarea lui Alexandru Maftei plutește pe reminiscențe de Lynch și Kubrick în ceea ce privește tensiunea suprarealistă și calmul satiric, însă diferența majoră e că aici avem o poveste cât se poate de reală și comună despre o familie disfuncțională, o dramă psihologică cu un mesaj social semnalat de la bun început și plasat permanent sub lupă.

„Românii pleacă în străinătate visând la o viață mai bună pentru ei și familiile lor. Acest vis se schimbă pe nesimțite. Aceste familii se dezintegrează – rămâșițe, frânturi dezmembrate, automatisme lipsite de conținut. Nimic din visul inițial. Este o sfâșiere a relațiilor de familie. Însingurare profundă, alienare, dezumanizare”, a explicat regizorul Alexandru Maftei într-un interviu publicat pe website-ul teatrului arădean.

Trebuie spus, actorii din distribuția spectacolului sunt fenomenali! Maestrul Ovidiu Ghiniță este, ca de obicei, un actor de nota 11, dar frumusețea spectacolului e că acesta nu eclipsează defel strălucirea celorlalți actori. El nu e decât o umbră palidă a familiei, așa cum îi cere rolul. În opoziție cu el, Oana Kun este „nucleul emoțional al spectacolului”, așa cum a precizat Alexandru Maftei, Sorin Calotă a intrat extrem de credibil în pielea soțului puturos și iresponsabil, iar tânăra Amalia Huțan – care joacă rolul unui băiat timid în „Aici, acolo” – demonstrează încă o dată că e o actriță cu un talent înnăscut. Lui Florin Covalciuc îi stă mult mai bine în comedii, însă face față fără probleme și provocării de a fi un străin aparent neimportant, un personaj care traversează doar prin amintirile Melaniei.

…

„În țara asta nu se mai întâmplă nimic! Nimeni nu mai aterizează aici… în afară de tine”, spune dezgustat, revoltat și totodată resemnat Liviu (Sorin Calotă) în timp ce scoate o bere din frigider. „Unii reușesc!”, îi mai aruncă cu dispreț înainte să lovească cu brutalitate televizorul mut.

Soția sa, Melania (Oana Kun), își despachetează hainele și visele pe care le-a cărat cu ea degeaba, dând glas ultimilor doi ani și patru luni petrecuți în Italia, la muncă. A spălat vase, a făcut de mâncare, pizza și spaghetti, a avut grijă de bambino, a trecut pe lângă o vitrină în care a văzut o rochie superbă și i s-a rupt inima că nu a putut s-o cumpere, pe șosea a văzut un câine mort și într-o noapte a visat numai picioare. A fost acolo atâta timp… și parcă nu a fost deloc. N-a avut timp să iasă decât la o cofetărie, duminica. În fiecare zi a visat să revină acasă. Acum e aici. Acum iarăși nu e bine. În tot acest timp, familia sa a rămas blocată între aceiași patru pereți, într-un chibrit din multitudinea de blocuri omogene, în trândăvia post-comunistă a unei Românii în care timpul stă în loc și doar înjurăturile soțului tolănit în fața televizorului semi-defect mai sparge gheața: „Hai, băieții! Băi, handicapatule! Cine dracu’ ți-a pus adidașii pe picioare?!!!”.

Tatăl ei (Ovidiu Ghiniță) bântuie inutil prin cameră, strângând de pe jos sticle goale și mormăind că „iarăși e cu gândurile aiurea”. Liniștea sa interioară explodează când Melania vrea să arunce un pahar de plastic, care ar mai putea fi refolosit. Întră în cameră teenager-ul Gelu (Amalia Huțan), încercând să evite orice discuție cu maică-sa. „Ia să te văd! Iarăși te-ai bătut?”. „L-am bătut mai tare decât el pe mine! Și am să-i distrug și bicicleta!”. În secunda următoare sărim în timp. „Ești cu gândurile aiurea”, mormăie bătrânul ieșind din cameră.

„Cumpără-mi șase ouă, parizer… ba nu! Mai bine crenvurști. Și unt, nu margarină”. „De ce nu margarină?”. „Pentru că e plină de E-uri”. „N-am găsit crenvurști”.

„Acum o avem pe mama, dar nu avem bani. Atunci era mai bine”, își notează Gelu în gând, într-un colț al camerei, când e singur.

„Ai auzit? Iarăși vorbește singur!”, îl atenționează pe soțul său Melania. „Înainte nu vorbea singur. Înainte să plec”…

– „Nimeni nu mai aterizează aici… în afară de tine” –

– „Unii reușesc!” –

„Mie-mi place aici!” – ripostează mai târziu Gelu, ghemuit sub masă.

Italia, România, tot o apă și-un pământ. Toți vor ceva. „Dacă mă-mbrăcam mai bine, ziceau că-s curvă”, își amintește Melania, dând glas gândului și amărăciunii care o urmărește la fiecare pas. Ca și atunci când a văzut un câine mort pe șosea.

„Ți-ai tras-o cu macaronarul ăla, hă?! Recunoaște!”, urlă Liviu.

Pe ușă intră un străin.

„Cine ești? Ce vrei?”… întreabă Melania dezorientată. „Toți vor ceva! Nimeni nu dă nimic pe gratis. Și bluza? Ai zis că-ți place…”, îi aruncă sub nas necunoscutului. „Melania… sunt eu, Filip…”, îi răspunde zâmbind, cu voce caldă necunoscutul Filip (Florin Covalciuc).

„Când tata zice mâine, înseamnă niciodată. Tata înjură în fiecare zi”, își notează Gelu din nou în gând, într-un colț al camerei, când e singur.

– „Ai auzit? Iarăși vorbește singur!” –

…

„Teatrul nu e film. Chiar deloc”, a mai spus regizorul în acel interviu publicat pe website-ul teatrului arădean.

Comparația cu lumea filmului nu este întâmplătoare, Alexandru Maftei fiind și un cunoscut regizor de film, cele mai importante (și recente) producții care-i poartă semnătura fiind comedia „Bună! Ce faci?” (2010) și drama cu tente horror „Domnișoara Christina” (2013), la acesta din urmă avându-l în distribuție pe actorul arădean Ovidiu Ghiniță, cel care joacă acum și în spectacolul „Aici, acolo”.

Comparația e cu atât mai importantă și deloc întâmplătoare cu cât, în „Aici, acolo”, Alexandru Maftei reușește să transforme bariera dintre teatru și film într-o halucinație distantă, o ipoteză irelevantă, jonglând cu dexteritate în genul teatrului nou ca și cum ar fi pe terenul de joacă al unui film. Suntem ba în trecut, ba în prezent, pendulăm împreună cu personajele între realități paralele în perpetuă reluare, între ce s-a crezut că va fi, ce este și ce ar fi fost. Un lucru e clar: de-ar fi fost un film, ar fi fost superb, fiind însă un spectacol de teatru… e și mai superb.

„Aici, acolo”

de Mihai Ignat
Regia: Alexandru Maftei
Scenografia: Gabriela Spiridon
Light Design: Lucian Moga, Cornel Dume
Sound Design: George Dancu
Distribuție: Oana Kun, Sorin Calotă, Ovidiu Ghiniță, Amalia Huțan, Florin Covalciuc