Cryptosh*t, cryptomanele, ersatz-uri, postadevăruri și alte ironii digitale la kinema ikon

    de [email protected] | 25 august 2021, 5:42 PM | Cultură

    0

    Săptămâna trecută, sala kinema ikon a Muzeului de Artă Arad a colcăit din nou de tinerețe, forțe creatoare proaspete și fețe noi, ultima expoziție, „70%C9H9N”, aducând în prim plan artiști din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea, care au avut task-ul de a „virusa” episodul 6 al sezonului 4 din serialul kinema ikon cu realități augmentate, realități virtuale, amintiri fluidizate din lockdown, ecosisteme online și valute virtuale inventate peste noapte. Mai exact, de a arunca cu „C9H9N” în sloganele obsesive ale unui capitalism digital grăbit și intruziv, de a „polua” acest ocean haotic al ersatz-ului, al noninformativului, care domină noile arte pe scena globală.

    Pentru a înțelege laitmotivul expoziției, dar și spiritul ludic specific atelierului de artă experimentală kinema ikon, se cer din start anumite clarificări științifico-academice: „ersatz” înseamnă un substitut, o copie nu neapărat reușită, de regulă de calitate inferioară, iar „C9H9N” este formula chimică a unui compus organic heterociclic numit 3-metilindol sau scatol, o substanță care rezultă din descompunerea proteinelor în intestinul gros al mamiferelor… adică, da, exact la ce vă gândiți. Doar 70%, însă, în expoziția kinema ikon – potrivit titlului – și doar în format digital și ideologic.

    Febra criptomonedelor a fost cel mai fierbinte target lovit de tinerii artiști, fiind propus, printre altele, un scenariu ipotetic în care Biserica Ortodoxă Română anunță introducerea Orthox Coin pe piață, pentru plata diferitelor servicii religioase precum înmormântări, botezuri, cununii sau parastase (Alexandra Drăgulinescu și Ema Motea„Orthox Coin” / instalație video), dar și ideea „criptomanelelor”, inspirată de existența criptomonedei Gypsycoin (nu-i o glumă), NFT-uri ale căror dedicații pot fi achitate prin intermediul noilor media (Selina Yilmaz – „Valuta Mondială” / instalație video). S-a exploatat și posibilitatea și inevitabilitatea coruperii sistemului: spălarea banilor, terorismul și traficul de droguri prin virtual gaming, pariuri online și alte afaceri multimedia (Ioana Dumitrescu – „Money Laundering // System Corrupted” / instalație video), dar și absurdul tranziției mediului social tipic românesc, „populat” de vârstnici obișnuiți cu statul la coadă, spre un tărâm diametral opus, cel al tranzacțiilor virtuale (Alex Antonescu – „Crypto Coada” / animațe .gif). Inspirat de ascensiunea blockchain, s-a făcut referire și la conservarea speciei de rechin Mokarran ca subiect recurent în producția de NFT, în acest an realizându-se pentru prima oară adopția animalelor prin intermediul acestora (Marta Mattioli – „Crypto Animal_Mokarrann” / animație 3D, realitate augmentată).

    „Această expoziție își propune să investigheze evoluția imaginii digitale postpandemie, în contextul în care tehnologia NFT a luat amploare și, la o primă vedere, toate condițiile de producere a artei media digitale sunt îndeplinite. Se vorbește chiar despre un original digital, despre o nouă estetică, însă un procent semnificativ din imaginile care inundă internetul nu reprezintă decât zgomot, slogane obsesive ale unui capitalism digital grăbit și intruziv, fake news comentate trivial sau afișate insistent pe benzi neon, o baltă entropică de deșeuri, afecte induse și individualități pierdute. De asemenea, tehnologia NFT, lansată în numele descentralizării și a libertății digitale este folosită de celebre galerii precum Uffizi pentru a-și crește vânzările kitsch-izând numele lui Michelangelo, iar în România credincioșii sunt anunțați de o casă de licitații că numai cumpărând un NFT pot arunca o privire în altarul Catedralei Mântuirii Neamului”, explică curatorul expoziției, Raluca Oancea, lector la UNARTE București.

    Cealaltă parte a expoziției colective, în schimb, a trecut cu vederea, oarecum, balta kitschurilor promovate cu benzi neon și a trecut într-o altă zonă sinaptică și/sau afectivă.

    Proiectată pe un perete întreg, împletind diferite elemente grafice native ecosistemului online prin filtrul propriilor stări și trăiri, s-a construit o „interfață emoțională” reflexivă, în același timp jurnal de lockdown și articulare prin mediul digital a unei condiții afective contemporane (Emanuel Ștefan, Dora Huiban, Toma Ștefănescu – „Paranoia Interface” / instalație video interactivă). Tot proiectată pe perete a fost o rețea neuronală simulată în 360°, conectată la ochelari VR. Ca o încercare de decodificare digital-vizuală a funcționării creierului, printre sinapse puteau fi zărite și materiale video ce reprezintă puncte cheie din amintirile autorului (Dragoș Dogioiu – „SOMA” / aplicație VR). Senzațiile estivale constrânse de regulile pandemice au inspirat alți doi artiști, ideea concretizându-se într-o cursă de înot virtual într-o mare de cereale mov [Marian Codrea (membru al colectivului Pastila Roz) – „Summertime” / animație], respectiv într-o reflexie contemplativă a unei vacanțe transferate în digital, precum și o reflecție asupra coexistenței trecutului și prezentului, luciul apei devenind o videoproiecție pe nisip, în care s-au ascuns „fragmente ale existenței”, păr, unghii încastrate în rășină, fosile familiare și stranii extrase de pe axa timpului [Marina Oprea – „Sediments (Part of Self-Archeology)” / instalație video]. Cea mai codificată, personală și sumbră lucrare vizuală a fost cea situată prima la dreapta în sala kinema ikon, o lucrare video care necesită explicații suplimentare, având în spate o mică poveste numerologică conectată la repere istorice și fictive: 10 noiembrie 1997, perioadă în care blocul estic se afla în perioada de tranziție către capitalism. Aceeași dată este data de naștere a autorului, când 30 de bebeluși au murit în urma infecției cu pneumonia klebsiella în maternitatea din Oradea. Acestor istorii reale – spune autorul – li se alătură povestea fictivă a zilei de 10 noiembrie 1997 THGWTCOOEC, generată de o inteligență artificială, a unui genocid condus de variatele facțiuni fasciste din România într-o narațiune distopică greu de separat de cea reală (Dan Chiș – „The Hungry Ghosts Will Take Care Of Our Empty Cradles” / video, text).

    „Întrebarea care ne preocupă este legată de noile tactici pe care un artist le poate angaja astăzi în scopul de a virusa social media, de a propaga pe canalele globale propriile mesaje critice, destabilizatoare. Cum putem iniția un set de repere indispensabile orientării în acest ocean haotic al ersatz-ului, al noninformativului?”, explica Raluca Oancea în descrierea expoziției. „Cât de ireversibilă este mutația fotografiei și a filmului de la re-prezentare la simulare? Cum se modifică discursul despre real într-o lume în care realitatea este mai curând produsă, sintetizată? Cum afirmăm adevăruri, fie și subiective, într-o epocă a postadevărului? Cum ne virtualizăm corpul, cum ne modelăm subiectivitatea, cum ne disociem de algoritmi, emoticoane și sentimente prefabricate?”.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.