marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Crosul Cetăților a debutat la Șiria.Urmează Ineul și Moneasa

    de Dan Lazăr | 26 mai 2022, 12:06 PM | Ineu | Moneasa | Şiria | Sport

    0

    În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, sâmbătă, pe un traseu spectaculos, între Crama Maxi-Marc din Măderat şi Cetatea Şiria, a avut loc prima etapă din Crosul Cetăţilor. Peste 200 de alergători din ţară, dar şi din Ungaria, s-au aliniat la start, pentru una din cele trei probe propuse de organizatori: semimaraton, 21 Km; cros, 12,5 Km şi drumeţie, 6 Km.

    Rezultate – Semimaraton: 1.Slovak Ianko, 2.Robea Ionuţ, 3.Marcel Laza (masculin); 1.Burtea Raluca, 2.Crina Buzgan, 3.Florina Gherman (feminin); Cros: 1.Ionuţ Măran, 2.Popa Valentin, 3.Soare Valentin (masculin); 1.Denisa Mateuca, 2.Mihaela Iosin, 3.Melania Muntean (feminin).

    Au fost oferite premii în valoare de 6 000 de lei, iar primii trei clasaţi pe categorii de vârstă au primit medalii şi o sticlă de vin. Mai mult, sportivii pot acumula puncte pe baza cărora, la finalul celor trei etape – urmează, în toamnă, Crosul Ineului şi Crosul Monesei – se vor acorda premii de 5 000 de lei, respectiv, 3 500 de lei, constând în vouchere pentru achiziţia de mobilier de la Cotta Internaţional, pentru câştigătorii de la semimaraton, respectiv, cros.

    A fost un eveniment reuşit. Mulţumesc tuturor alergătorilor, voluntarilor, prezentatorului Vasile Blidar, precum şi autorităţilor şi sponsorilor care au sprijinit această primă etapă din cadrul Crosului Cetăţilor. Mulţumim Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, primăriilor din Pâncota (primar Dan Pocrişer) şi Şiria (primar Valentin Bot), Ligii Studenţilor UAV, dar şi sponsorilor Crama Maxi-Marc – sponsorul principal al etapei Măderat-Şiria – , Webasto, Tracon Electric, Sildor, Ascent Group, Promun, SIS Events, SC Filip, Decathlon, pentru implicare şi sprijin logistic şi financiar” – ne-a declarat Sorin Mâneran, cel care împreună cu Constantin Mîneran şi Sebastian Ţepurică, coordonează AS Proactivi pentru Viitor Arad şi proiectul acesta 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.