vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Costumul de sclavă al prinţesei Leia din „Star Wars” va fi scos la licitaţie

    de - | 20 septembrie 2015, 1:15 PM | Monden | Pop Culture

    0

    Costumul de sclavă al prințesei Leia din „Războiul Stelelor” va fi pus în vânzare la o licitație organizată pe 1 octombrie, obiectul de recuzită fiind estimat la un preț cuprins între 80.000 și 120.000 de dolari, informează Reuters.

    În cadrul licitației vor fi scoase la vânzare peste 50 de obiecte care au legătură că franciza „Războiul Stelelor”. Printre acestea se numără și un bikini auriu cu inflexiuni metalice purtat de prinţesa Leia, interpretată de Carrie Fisher, în perioada în care fusese capturată şi înrobită de Jabba the Hutt, în filmul „Întoarcerea lui Jedi: Ediţie Specială” (1983). 

    Vor mai fi scoase la vânzare camere de filmare, scenarii, postere și prototipul căştilor speciale purtate de Darth Vader.

    Un alt obiect valoros este o miniatură a unei nave spațiale din „Războiul stelelor: Ediţie Specială” din 1977, în care se aflau prinţesa Leia şi roboţii C-3PO şi R2-D2. Obiectul va avea un preț estimativ cuprins între 200.000 și 300.000 de dolari.

    Star-Wars-Princess-Leia-Slave-Wallpaper-1600-x-528

    O cască a unui soldat din Flota rebelilor, care a apărut în primul film și despre care se spune că ar fi prima cască de acest tip, va fi propusă spre vânzare la o licitație, prețul estimativ fiind de 150.000 de dolari.

    Obiectele vor fi scoase la vânzare în cadrul unui eventiment mai amplu în care vor fi vândute peste 1.900 de obiecte de recuzită, unele din universurile altor francize, precum „Înapoi în viitor” şi „Indiana Jones”.

    Filmul „Star Wars: Trezirea Forţei”, al şaptelea din serie, va fi lansat pe 17 decembrie în Marea Britanie.

    Sursa: B1.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.