Corina Creţu, atac fără precedent la PSD: „Nu mai accept insultele din partea Guvernului României!”

    de - | 9 octombrie 2018, 9:23 AM | Politikos

    0

    (foto: cursdeguvernare.ro)

    Comisarul european Corina Creţu este extrem de supărată pe Guvernul de la Bucureşti. Într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, aceasta i-a transmis răspicat că există bani pentru investiţii în infrastuctură, însă, România nu vine cu proiecte. Corina Creţu s-a referit la autostrada Iași-Târgu Mureș, care este o prioritate pentru Comisia Europeană, dar pe care guvernul ţării noastre nu vrea să o facă pe bani europeni. În plus, Corina Creţu a spus că s-a săturat de insultele venite din partea executivului, potrivit Digi24.

    „Este datoria mea ca şi comisar european pentru politică regională să avertizez în toate statele membre, deci implicit şi în România despre riscul pierderii sau dezangajărilor de fonduri şi mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care durează ani de zile, trebuie să îmi fac datoria şi să spun că atunci când o ţară riscă să-şi piardă şansa la dezvoltare pentru generaţii întregi”, a afirmat Corina Creţu, într-o conferinţă de presă la Bruxelles susţinută împreună cu preşedintele Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz.

    Ea a precizat că, de când a venit comisar european pentru politică regională, a încercat să ajute în privinţa ratei de absorbţie pentru regiunile mai puţin dezvoltate.

    „În cazul României, am făcut eforturi extraordinare, în sensul că am fazat foarte multe proiecte în valoare de 3 miliarde de euro. Practic, am degrevat bugetul naţional de 3 miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduţi. Am ajuns la o rată de absorbţie pentru perioada 2007-2013 de peste 90%, în condiţiile în care în 2014 am preluat-o de la sub 50%. Am aprobat proiecte retrospective, adică proiecte realizate dar pentru care statul român plătea credite BEI şi BERD, am preluat salariile tuturor lucrătorilor pe fonduri europene. S-au pierdut 2 miliarde de euro din păcate în domeniul cel mai vulnerabil şi cel mai necesar pentru România, acela al transporturilor”, a continuat Corina Creţu, citată de News.ro.

    „Pentru perioada 2014-2020 facem eforturi supraomeneşti să evităm dezangajările de fonduri”, a subliniat comisarul european.

    Creţu a precizat că, la începutul anului 2018, riscul de pierdere era de 800 milioane de euro, dar lucrează cu autorităţile române pentru a minimiza aceste pierderi, care sunt pe POR.

    „Pe Infrastructură nu există deocamdată risc de pierderi pentru anul acesta, tocmai pentru că avem proiecte fazate, proiecte care nu au fost terminate la timp, dar care consumă din această perioadă de programare şi vor fi terminate. Şi aceste proiecte fazate vor fi terminate şi avem nevoie de proiecte noi, mature. Nu înţeleg această tensiune care s-a creat între mine şi guvern spunând lucrurilor pe nume. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, nu avem proiecte”, a explicat ea.

    Corina Creţu a menţionat că autostrada Târgu Mureş – Iaşi este o prioritate a Comisiei Europene.

    „O spun cu toată sinceritatea de pe podiumul Comisiei Europene: avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova de Europa Centrală şi de Est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare. (…) Din păcate, am văzut că, în şedinţa de Guvern, Guvernul a anunţat că doreşte să facă această autostradă pe sistemul parteneriat public-privat. Specialiştii noştri nu sunt confortabili cu această abordare, pentru că înseamnă o deprioritizare a investiţiei”, a continuat comisarul european.

    Creţu a precizat că, la ora actuală, La Comisia European  este în analiză un singur proiect major: metroul Otopeni-Gara de Nord.

    „Autorităţile române au solicitat schimbarea programului de infrastructură mare. Dânşii ne-au dat nişte deadline-uri care au fost deja depăşite cu mult. (…) Din partea noastră există toată disponibilitatea, dar atâta vreme cât nu avem proiecte nu avem ce analiza şi nu avem deci ce finanţa. Mai simplu de atât nu văd”, a afirmat ea.

    În final, comisarul european a spus răspicat: „Chiar vreau să vă anunţ public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României faţă de munca pe care o fac”.

    Sursa: Digi24

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.