joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani se vor putea vaccina împotriva Covid-19: „Schema este la fel ca la populația adultă”

    de Andreea Daniela B. | 28 mai 2021, 8:58 PM | Naţional | Sănătate

    0

    Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, a anunțat astăzi că vaccinul va fi disponibil și pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Se pare că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer. De asemenea,  datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.

    Schema de vaccinare este la fel ca la populația adultă, constând în două doze administrate la interval de 21 de zile. Procesul de vaccinare se poate efectua în centrele existente, în cabinetele medicilor de familie (acolo unde este solicitat acest tip de vaccin), precum și în cadrul unor evenimente de tip maraton sau centre de tip drive-thru. Este important de menționat că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal. De asemenea, prezentarea la centrul de vaccinare se poate face direct sau prin programare prin platformă. În acest moment, platforma este în curs de optimizare și, începând de săptămâna viitoare, va putea permite deja programarea prin contul părinților. Odată cu această autorizare, facem încă un pas spre normalitate”, declara Valeriu Gheorghiță.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.