Consiliul Județean mai scoate din buzunar 560.000 lei ca ultime cheltuieli pentru Centura Vladimirescu – Fântânele





Inaugurată în decembrie 2024, centura de est a Aradului, care face legătura între Vladimirescu și Fântânele, mai scoate din bugetul Județului încă 560.000 lei, ca ultime reglaje la diferența de preț inițial și cel final al lucrărilor.
Realizat în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, proiectul centurii de est a ajuns să coste cu aproximativ 100 milioane de lei mai mult, în acest sens fiind aprobat noul deviz al cheltuielilor în ianuarie 2025.
• Citește și: Centură de Est a ieșit cu circa 100 milioane lei mai scumpă față de suma stabilită în 2022 de Guvern · Special Arad
Ca pas următor, pentru a putea plăti contribuția proprie din totalul proiectului, consilierii județeni s-au reunit virtual, prin platforma Zoom, într-o ședință de îndată, astăzi, 1 aprilie, cu scopul de a aproba un nou act normativ.
În urma recalculărilor, strict contribuția de 2% a Consiliul Județean pentru realizarea proiectului a ajuns acum la 7,5 milioane lei, ceea ce înseamnă că trebuie să mai aloce suplimentar 560.000 lei față de cele 6.940.000 lei care erau prevăzute în contractul de acum 3 ani.
Înainte de supunerea la vot, consilierii au cerut lămuriri pentru a înțelege motivul acestor scumpiri, vicepreședintele Sergiu Bîlcea explicându-le că este vorba de scumpirea materialelor, dar și creșterea salariului minim.
Adoptarea actului adițional permite achitarea ultimelor plăți de la recepția lucrărilor.
„Noi toată plata am făcut-o în cea mai mare parte din banii Ministerului Transporturilor. E nevoie de acest act adițional al contribuției noastre în vederea întocmirii și cererii de rambursare de către CNAIR la minister. Majorările sunt cauzate de diferențele față de ce s-a semnat inițial. Contractul de lucrări a fost încheiat în octombrie 2022, care conține și formula de ajustare”, a explicat Gheorghina Ribovici, directorul economic al CJ, la ședința comisiilor reunite, înainte de supunerea la vot propriu-zisă.
Actul adițional a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Citește și:
Noua centură de est a Aradului a fost inaugurată înainte de termen | Video
Comentariile portalului
Îmi cer scuze!! Se auzea destul de greu, din cauza ecoului din sală. Am corectat, din nou, cu scuzele de rigoare!
Incredibil… si după ne miram ca nu se intampla nimic in Arad
Marga Mariela este Barna Maria, multumesc.