Consilier municipal din vestul țării, anchetat pentru 30 de fapte de fals şi uz de fals. A fost „dat în gât” de un șofer





Consilierul municipal liberal Ionel Zdrîncă, în viaţa de zi cu zi patron de firme de transporturi, e în scandal cu un fost şofer.
Omul l-a dat pe mâna procurorilor după ce a aflat că l-a „transferat” fără ştirea şi aprobarea lui de pe o firmă pe alta şi nu oricum, ci cu un contract de muncă cu program minim, ajungând să fie pontat la două ore, ca o lăuză, în condiţiile în care el se afla la volan zi-lumină, în curse externe.
Cercetările, zic sursele lui Bihorel, au scos la iveală că şoferul nici măcar nu e singura victimă a consilierului care, culmea, e secretarul Comisiei juridice din Consiliul local, supraveghind, cum ar veni, respectarea legii.
Zdrîncă e suspect în vreo 3 dosare penale, pentru peste 30 de fapte de fals şi uz de fals, toate pentru isprăvi cu contractele angajaţilor, şi toate aflate încă în anchetă.
Numărul reclamanţilor ar putea creşte, căci şoferul, supărat de cele păţite, şi-a spus păsul şi pe reţelele de socializare, în grupurile şoferilor de TIR.
De chestiune e conştient şi dom’ patron, care şi-a notificat fostul angajat să şteargă toate postările „calomnioase şi defăimătoare”, iar dacă nu o face îl dă în judecată pentru „prejudicierea imaginii” şi-i cere daune morale de 100.000 euro.
La ce „amendă” îi va calcula Fiscul pentru pontajele măsluite şi dările neplătite, aferent salariilor angajaţilor, de undeva va trebui să-şi scoată pârleala…
sursa: ebihoreanul
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte