sâmbãtã, 5 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Marius Sulincean, consilier județean PSD Arad

    de - | 11 aprilie 2017, 2:20 PM | Undeva

    0

    „Problema spitalului Matern din Arad trebuie să fie rezolvată printr-o soluţie de substanţă, ce implică viziune şi gândire administrativă matură”, este de părere Marius Sulincean, liderul consilierilor PSD din Consiliul Judeţean Arad.

    „Am fost cu toţii de acord să votăm în plen o rezoluţie de construcţie a unei clădiri noi, în care ar urma să funcţioneze secţia Matern, lucrare finanţată prin Compania Naţională de Investiţii. Lucrurile nu sunt însă deloc simple pentru că prevederile legale pretind un grad de ocupare de 20 %, condiţie care nu este îndeplinită în cazul în care locaţia aleasă este perimetrul actualului Spital Judeţean. Riscul evident este pierderea finanţării prin CNI datorită nerespectării criteriilor impuse de lege. Mai mult decât atât, soluţia este una mai degrabă artizanală pentru că ar presupune suplimentar şi demolarea unor corpuri de clădire din aceeaşi zonă. Tocmai de aceea, grupul de consilieri judeţeni PSD din CJA va depune luna viitoare un proiect de hotărâre prin care vom cere administraţiei locale să ne pună la dispoziţie un alt teren, potrivit pentru destinaţia în cauză. Este important de menţionat că am gândit aceasta ca o alternativă de perspectivă ce ar permite dezvoltări logistice ulterioare extrem de necesare funcţionării unităţii spitaliceşti. Noi am identificat un astfel de teren în zona Subcetare care s-ar preta perfect condiţiilor impuse, mai ales că există deja şi ultilităţile necesare. Sperăm în acest sens să găsim înţelegere la majoritatea PNL din consiliu care trebuie să înţeleagă că venim cu o soluţie oportună, de natură a rezolva o problemă fundamentală a comunităţii arădene”, este de părere consilierul judeţean Marius Sulincean.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.