Comunicat Ioan Cristina, senator PNL Arad





Ignorând cu obstinație toate avertismentele opoziției și toate argumentele venite din mediul privat, Guvernul PSD-ALDE își continuă șirul acțiunilor orientate împotriva antreprenorilor și a mediului de afaceri. După eșecul răsunător al revoluției fiscale, după întreaga controversă iscată de măsura iresponsabilă a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat, iată că antreprenorii sunt din nou faultați de guvernarea socialistă.
„Deși PNL a reușit să promoveze în Parlment legea prin care antreprenorii puteau evita deplasările istovitoare efectuate trimestrial la sediul regional ANAF, prin trecerea administrării obligațiilor fiscale la nivel județean, iată că implementarea acestor măsuri de la 1 aprilie nu va fi posibilă! Din păcate, actualul Guvern nu consideră prioritară facilitarea activităților derulate de antreprenori, deși ea ar aduce beneficii incontestabile, în timp și bani, pentru fiecare om de afaceri”, a explicat senatorul PNL, Ioan Cristina.
Iresponsabilitatea este lesne de observat mai cu seamă pentru că legea a fost adoptată în urmă cu 3 luni și cu toate acestea sediile județene ale ANAF nu au pregătit nicicum preluarea noilor sarcini! Astfel, la nivel județean nu a fost adus personal suplimentar calificat și nici nu au fost asigurate softurile necesare preluării în sarcină a noilor atribuții prevăzute de lege.
„Peste 20.000 de oameni de afaceri așteaptă nedumeriți clarificarea situației din punct de vedere legal. Iar sediile județene ale ANAF asistă pasiv și neputincios la toată această situație revoltătoare. În tot acest timp, unica preocupare a Guvernului și a Ministrului de Finanțe, Orlando Teodorovici este numirea fostului ministru, Ionuț Mișa, ca șef la ANAF. Cu alte cuvinte, românii să aștepte, psd-iștii sunt ocupați să-și împartă funcțiile între ei”, a concluzionat senatorul arădean, Ioan Cristina.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?