Comunicat Dorel Căprar, deputat PSD





„Statele trebuie să înţeleagă că numai împreună, într-o acţiune conjugată, pot să realizeze acest deziderat al omului de a avea dreptul la mediu si de a oferi şi generaţiilor viitoare acest drept mai ales în condiţiile în care una dintre reminiscenţele păguboase ale mentalităţilor este opinia că măsurile de protecţie a mediului ar aduce limitări importante dreptului la muncă, prin interzicerea unor activităţi economice poluante. Societatea civilă cere la rândul său să fie consultată de către actorii din domeniul industrial, iar organizaţiilor li se solicită din ce în ce mai des să îşi facă publice standardele de conduită etică, precum şi situaţiile financiare sau valorile de piaţă. Este bine de ştiut că un mediu sănătos are o mare valoare economică, estetică şi etică, ori menţinerea unui asemenea mediu presupune prezervarea în bune condiţii a tuturor componentelor sale: specii, variabilitate genetică şi ecosisteme. Protecţia şi ameliorarea mediului reprezintă o sarcină naţională şi internaţională, o preocupare primordială pentru toate guvernele şi care implică un complex de eforturi materiale, politice, juridice, ştiinţifice şi organizatorice. Dreptul fundamental la mediu este o premiză a existenţei şi realizării celorlalte drepturi fundamentale contribuind la amplificarea şi diversificarea semnificaţiilor acestora, în raport cu noile cerinţe ale dezvoltării sociale naţionale şi internaţionale”
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!